Proiect futurist de reabilitare a Filarmonicii Banatul! E inclusă și grădina de vară, iar Robu vrea să dispară „mâna dirijorului”

Timpul se scurge tot mai rapid până la anul 2021, în care Timișoara va fi Capitala Europeană a Culturii. Infrastructura pentru spectacole a orașului nu stă deloc grozav. Deși timpul rămas este scurt, Nicolae Robu anunță un proiect amplu pentru Filarmonica Banatul, exterior, dar și interior, plus o schimbare totală la față a grădinii de vară din curtea instituției.

Practic, în fața intrării principale va apărea o construcție de sticlă, menită să nu schimbe foarte mult aspectul actual al clădirii, dar care să permită lărgirea foaierului actual. De asemenea, se va lucra și la sala de spectacole, practic, fosta sală a Cinematografului Capitol. În principal, se vizează îmbunătățirea acusticii, pentru nevoile unei săli în care acum nu se mai proiectează filme, ci se susțin concerte. Grădina de vară va fi acoperită, iar în interior se va deschide și o cafenea. Conform primarului Nicolae Robu, acoperișul ar urma să fie retractabil pentru perioada călduroasă din an.

Deocamdată, nu s-a făcut nici Studiul de Fezabilitate pentru reabilitarea Filarmonicii, dar primarul e încrezător că Timișoara va avea o infrastructură de spectacole ireproșabilă. „La fostul Cinematograf Timiș se va face un centru cultural, la Studio, sala e tot în proiectare. Vom adăuga enorm la zestrea moștenită ca infrastructură culturală pentru spectacole. Am recuperat cinematografele, pe toate le vom transforma în centre culturale. Cinematografele se vor constitui într-un ansamblu de facilități pentru spectacole care va putea fi folosit de festivaluri de înaltă ținută”, spune Robu.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

De asemenea, edilul-șef vrea să desființeze bariera din fața Filarmonicii, cea în formă de mână de dirijor. Robu a făcut un sondaj pe pagina sa de Facebook, prin care îi întreba pe timișoreni dacă le place aspectul barierei. Majoritatea au răspuns că da, însă primarul spune că poza era una reușită, dar aspectul real e unul inestetic. „Mâna arată groaznic, după gusturile mele. În fața instituțiilor, nici a Filarmonicii, nici a Catedralei, nu trebuie să fie bariere”, consideră primarul.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/