Proiect: condamnații la închisoare cu suspendare, fără decorații și merite acordate de statul român

raoul trifan
1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Doi parlamentari USR de Timiș au depus o inițiativă legislativă prin care vor să modifice legea care reglementează acordarea decorațiilor și meritelor de către statul român, astfel încât acestea să fie retrase persoanelor condamnate penal la închisoare cu suspendare.

Inițiativa legislativă aparține deputatului Nicu Fălcoi și senatorului Raoul Trifan. În prezent, doar persoanele condamnate la închisoare cu executare se supun prevederilor de retragere a decorațiilor, potrivit conducerii Cancelariei Ordinelor.

Parlamentarii inițiatori dau câteva exemple, cazuri celebre a unor persoane condamnate la închisoare cu suspendare și cărora nu li s-au retras aceste decorații. Este vorba despre medicul Șerban Brădișteanu, dublu decorat, condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru favorizarea fostului premier Adrian Năstase sau Dumitru Zamfir, fost director adjunct al SRI, condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru fals în declarații în dosarul privind închirierea și ulterior cumpărarea ilegală a unor locuințe RA-APPS, la prețuri subevaluate.

„Ca să clarificăm legea, am venit cu această modificare. Lista este enormă, e vorba de zeci de persoane. Ideea acestei modificări a venit de la Societatea Timișoara. Ei ne-au contactat, ne-au expus problema, au și propus o soluție, iar noi am preluat-o și am strâns susținere parlamentară și am depus-o în Senat.”, a declarat senatorul Raoul Trifan.

1000x100 (4)

„Noi considerăm că, indiferent de tipul pedepselor privative de libertate, persoanele condamnate aduc prejudicii morale și de imagine restului membrilor ordinelor. Ar fi absolut normal și chiar necesar ca, în momentul în care ai călcat strâmb și nu mai aduci onoare statului prin comportamentul tău, acesta să-ți retragă decorațiile acordate anterior faptelor reprobabile.”, a spus și deputatul Nicu Fălcoi.

Proiectul de lege mai prevede și limitarea mandatului președintelui Cancelariei Ordinelor la 10 ani. Actualul președinte este în funcție de peste 30 de ani. „Nu este sănătos ca o persoană să fie în funcție timp de mai multe decenii. Sunt multe instituții unde ar trebui să aplicăm modificări similare.”, a concluzionat Trifan.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/