Ordonanța de urgență a Guvernului care prevede reducerea cheltuielilor bugetare în toate unitățile administrativ teritoriale a fost modificată de deputați. Alfred Simonis anunță că nu vor mai fi tăiați bani din programul dedicat anului titlului.
Deputatul PSD de Timiș Alfred Simonis a depus un amendament la OUG 34/2023, prin care prevederile acesteia nu se aplică în cazul cheltuielilor aferente susținerii desfășurării programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Deputații au aprobat modificarea.
„M-am bucurat că am avut prilejul cel puțin să încerc să îndrept o nedreptate făcută în urmă cu ceva timp și anume Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Este sau ar trebui să fie un program național. Nu este doar programul Timișoarei, nu este doar al Timișului, este un proiect național și Timișoara nu doar că merită, dar are dreptul să fie sprijinită de la nivel național. Ordonanța 34/2023, ordonanța austerității, a limitat cheltuielile pentru susținerea culturii cu 10%, diminuarea cu 10%, prin urmare, municipalitatea a fost obligată să reducă imediat, printr-o rectificare, sumele alocate culturii și proiectului Timișoara Capitală Culturală Europeană cu 8 milioane de lei, exact în anul în care se derulează acest titlu. Am depus un amendament care exceptează programul de la prevederile OUG 34.”, a spus Alfred Simonis în plenul Camerei Deputaților.
Potrivit parlamentarului, pasul următor este ca aleșii Timișoarei să modifice de urgență bugetul local, având în vedere modificarea adusă ordonanței.
Recent, consilierii locali au aprobat o rectificare bugetară prin care au redus cu peste 8 milioane de lei bugetul pentru cultură al primăriei.
„O anunț cu tristețe, dar OUG 34 face astăzi prima victimă. Cu această rectificare forțată de guvern, trebuie să tăiem peste 8 milioane de lei la cultură în mijlocul Capitalei Culturale. Acest lucru înseamnă că, de exemplu, o producție importantă la Teatrul German din toamnă va trebui anulată și că, în următorii 2 ani, între 40 și 60 de spectacole nu se vor mai juca. La Casa de Cultură, vor fi anulate mai multe spectacole, inclusiv o parte din cele programate în cadrul Zilelor Timișoarei, iar la Filarmonică trebuie să găsim o soluție pentru finanțarea unei scene exterioare, pe care în prezent nu ne-o mai permitem”, declara primarul Dominic Fritz.
Potrivit deciziei consilierilor locali, Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara ar avea un buget mai mic cu aproximativ 6 milioane de lei, Casa de Cultură cu aproape 900.000 de lei, Teatrul German – cu circa 650.000 de lei, iar Filarmonica Banatul – 590.000 lei.