Timișorenii vor avea apă caldă luna viitoare. Contractul dintre primărie și Colterm, prelungit

facturi mai mici la caldura pentru timisoreni

Primăria Timișoara a prelungit contractul cu Colterm pentru o perioadă de 30 de zile, astfel că nu mai există riscul ca în luna iulie abonații societății de termoficare să rămână fără apă caldă.

Primăria Timișoara a găsit o soluție de urgență astfel încât Colterm să nu taie apa caldă de la 1 iulie. Așadar, miercuri, într-o ședință extraordinară a Consiliului Local Timișoara, a fost aprobat un proiect de hotărâre cu privire la prelungirea contractului de termoficare cu societatea Colterm pentru 30 de zile.

Vă amintim faptul că vechiul contract privind producerea și distribuirea agentului termic, încheiat între Primăria Timișoara și Colterm, expiră la sfârșitul acestei luni. În aceste condiții, primăria a pregătit un nou contract, care prevede ca societatea Colterm să asigure partea de producție în următorii trei ani, iar pentru partea de distribuție și furnizare s-a propus o perioadă de doar un an. Însă administratorii judiciari de la Colterm s-au opus acestei decizii, susținând că vechiul contract de delegare poate fi prelungit cu câte trei ani atât pentru producție, cât și pentru furnizare.

Așadar, marți, noul contract propus de Primăria Timișoara a fost supus votului creditorilor Colterm, dar nu a întrunit o majoritate. Prin urmare, miercuri a avut loc o ședință de îndată a Consiliului Local Timișoara, prin care vechiul contract a fost prelungit cu încă o lună.

Cosmin Tabără, viceprimarul PNL al Timișoarei, a luat cuvântul pentru a propune un amendament astfel încât prelungirea contractului cu Colterm să se facă pe trei ani pentru producție și trei ani pentru furnizarea agentului termic.

Data trecută, când ne-am întâlnit în ședința de CLT și am aprobat un vot pentru un act adițional pentru trei plus unu, adică trei ani pentru producție și doar un an pentru furnizare, această propunere a CLT a fost urmată de votul creditorilor, societatea fiind în acest moment în insolvență. În comitetul pe care l-am avut săptămâna aceasta, în pofida discuțiilor avute cu primăria, administratorul judiciar a introdus pe ordinea de zi și propunerea de trei cu trei ani, propunere care nu a întrunit majoritatea necesară pentru a fi aprobată, cum nicio altă propunere nu a fost aprobată. Administratorul judiciar notează că se va face o reconvocare pentru a fi resupuse la vot aceste puncte de pe ordinea de zi”, a explicat Ruben Lațcău, viceprimarul USR al Timișoarei.

A urmat la microfon Dan Diaconu, consilier local PNL, care a precizat că „aș vrea să nu mai jucăm alba-neagra cu apa caldă a timișorenilor, cu viitorul Colterm, cu contractele pe care le realizăm. Ceea ce facem noi acum este să expunem această societate la amendă, o societate care nu mai are licență nici pentru producție, nici pentru distribuție, o societate care nu poate să-și obțină licența în termeni de 30 zile, este absolut imposibil”.

Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

De asemenea, Roxana Iliescu, consilier local Pro România, a semnalat faptul că societatea Colterm are nevoie de predictibilitate. „Mi se pare o joacă de a administrația publică și o joacă cu nervii tuturor”, a punctat Iliescu.

Mi se pare că în ultimii ani, în ceea ce privește Colterm este foarte multă incoerență, lipsă de predictibilitate, bâlbe, contraziceri, reveniri, un climat de totală neseriozitate. Ce să mai înțeleagă un abonat Colterm din Timișoara când în februarie au fost asigurați că lucrurile merg cel puțin trei ani așa, apoi au aflat în lunile aprilie-mai că acea Uzină Energetică de la 1 iulie preia partea de transport, așa, într-o viteză de nedescris se transferă peste noapte, ca-n filmele cu Mafalda, tot acest sistem, apoi s-a revenit cu varianta trei plus un an, azi se revine cu varianta de 30 zile. Acest an de grație care i se dă Colterm pentru transport și distribuție coincide practic cu campania electorală și alegerile de anul viitor. Este clar că într-un an orice om normal la cap își dă seama că nu se pot transfera în totalitate toate aceste entități, fie ele fizice, de infrastructură, licențe, oameni de pe o structură pe alta, dar se dă bine în campanie să se spună că noi am început reforma profundă la Colterm”, a afirmat și Radu Țoancă, consilier local PSD.

Pe de altă parte, Dominic Fritz a luat cuvântul pentru a explica faptul că se dorește prelungirea cu 30 de zile a contractului cu Colterm în urma unei solicitări făcută de creditorii societății.

Faptul că noi prelungim acum cu 30 zile este pentru că ANAF și încă un creditor mare au votat împotriva propunerii domnului Tabără și împotriva amendamentului pe care tocmai l-ați făcut. Interesul creditorilor, spus în scris, este momentan dați-ne timp ca să ne uităm la cele două variante și să ajungem la o concluzie. Toate aceste discuții le ducem atunci când revin creditorii cu un vot. Acum creditorii sunt blocați, nu noi”, a precizat primarul Timișoarei.

În final, amendamentul privind prelungirea cu trei ani a contractului cu Colterm atât pentru producție, cât și pentru furnizarea agentului termic a picat. A urmat votarea proiectului în sine, referitor la prelungirea contractului cu 30 de zile, care a fost aprobat, fiind votat de 23 dintre consilierii locali.

Creditorii Colterm se vor întruni săptămâna viitoare într-o nouă ședință, pentru a vota noul contract dintre societatea de termoficare și Primăria Timișoara.

stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro Stiri Timisoara si Resita STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/