Programul Târgului de Paște din centrul Timișoarei

iepuras
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

A fost pus la punct programul Târgului de Paște din centrul Timișoarei. Evenimentul se va desfășura în perioada 25 martie – 18 aprilie, în Piața Libertății.

Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a anunțat programul oficial al Târgului de Paște din centrul orașului. Evenimentul se deschide sâmbătă, 25 martie, la ora 12.00, cu Alaiul veștilor bune, care se va desfășura între Catedrală și Piața Libertății. De asemenea, vor fi organizate ateliere demonstrative de ceramică și încondeiat ouă, iar de la ora 12.30 are loc un spectacol pentru copii. Tot sâmbătă, dar de la ora 17.00, va fi susținut și un recital de către „Corala Contrast”.

Totodată, duminică, 26 martie, între orele 12.00 – 18.00, are loc un atelier demonstrativ de pictură pe ceramică, de la ora 17.00, dans de primăvară cu o școală de balet, iar de la ora 18.00, este așteptat pe scena din Piața Libertății Cvartetul Classica.

Iată mai jos programul complet al Târgului de Paște din Piața Libertății, desfășurat în perioada 25 martie – 18 aprilie:

Vineri, 31 martie

10.00 – 14.00: Căsuța Iepurașului

Atelier pentru copii. „Semințele vieții”, cu Ana-Maria Racz

12.00 – 18.00: Ateliere demonstrative: încondeiat ouă, împletit de nuiele, sculptură, pictură pe ceramică și păpuși din linguri de lemn

17.00: „El ești tu”. Cu actorii: Cătălin Ursu, Ana-Maria Cojocaru, Raul Lăzărescu

17.30: Recital de pricesne, Liceul de Artă „Ion Vidu”

Sâmbătă, 1 aprilie

12.00 – 18.00: Ateliere demonstrative: încondeiat ouă, împletit de nuiele, sculptură, pictură pe ceramică și păpuși din linguri de lemn

12.00: Spectacol pentru copii. „Noua poveste a Scufiței Roșii”, cu Teatrul Merlin

17.00: „În pași de dans”, cu Magnum Team

Duminică, 2 aprilie

12.00: Atelier demonstrativ de pictură
12.00: Spectacol pentru copii: „Tina și Iepurașul”, cu Teatrul Magic Oz
13.00: Dans de primăvară, cu școlile de dans Shine și Anne Dance Studio
20.00: „Miorița”, cu Auăleu

Vineri, 7 aprilie

10.00 – 14.00: Căsuța Iepurașului

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Atelier pentru copii. „Culoare de sărbătoare”, cu Roxana Rusu

12.00 – 18.00: Ateliere demonstrative: încondeiat ouă, confecționare opinci

17.00: Recital de pricesne, Școala de Muzică „Cantodena”

17.30: „Valsul florilor”, spectacol de dans

Sâmbătă, 8 aprilie

12.00 – 18.00: Ateliere demonstrative: încondeiat ouă, confecționare opinci

13.00: Spectacol pentru copii: „Iovan Iorgovan”. Cu participarea Ansamblului „Timișul” Tineret. Dirijor: Nicolae Baniciu. Instructori-coregrafi: Maria Topciov și Ciprian David

17.00: Dans de primăvară, cu școlile de dans Tip-Top, Emotion și The Dancers

18.00: Program pianistic, Liceul de Artă „Ion Vidu”

Duminică, 9 aprilie

12.00: Atelier demonstrativ de croșetat

17.00: Recital Incubatorul de Artă, Little Stars și Beg Art

18.00: Dans de primăvară, cu Magnum Team

Marți, 18 aprilie

17.30: Închiderea Târgului de Paști

Recital Corala Contrast și spectacol Ansamblul „Timișul” Tineret

 

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/