Programul guvernamental „Purcelul gratuit“!

Ministerul Agriculturii a pregătit un proiect de act normativ privind distribuirea gratuită de purcei din rasele Bazna și Mangalița, a anunţat ministrul Petre Daea.

După ce îi vor crește, cei care îi primesc au obligația să dea jumătate din efectiv procesatorului la prețuri stabilite în momentul distribuției, informează Mediafax. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus, ieri, că proiectul de act normativ privind distribuirea gratuită a purceilor se află în faza de avizare.

„Va continua și programul de creștere a porcilor, pentru a spori efectivele de animale, iar pentru această zonă suntem deja cu un proiect de act normativ în faza de avizare la ministerele de linie privind porcul de rasă indigenă, și sunt cele două rase, Mangalița și Bazna, care au fost abandonate în ultima perioadă de timp. Din fericire, câțiva oameni în țara aceasta care au avut dragoste față de aceste rase le-au păstrat. Avem deja un efectiv redus, dar pe care îl susținem în așa fel încât să crească, iar apoi să distribuim carnea de Bazna și de porc Mangalița. Este un program care va suscita interes, pentru că astăzi, când am fost la un procesator, mi-a spus că abia așteaptă să intre pe linia tehnologică cu produse specifice obținute din porci, rasa Bazna și Mangalița”, a spus Petre Daea.

Întrebat de jurnaliști dacă programul înseamnă subvenție, ministrul Agriculturii a răspuns: „Sigur, vor fi subvenții pentru crescători, se vor da purcei gratuit la cei care doresc să crească porci. (…) Îi primesc gratuit, având apoi obligativitatea ca jumătate din efectivul pe care noi îl dăm ca efectiv pentru creștere să fie preluat de procesator la prețuri stabilite în momentul în care se distribuie acești purcei”.

De asemenea, întrebat dacă programul va însemna purcei gratuiți în gospodăriile populației, ministrul Agriculturii a răspuns afirmativ: „Purcei gratuiți în gospodăria populației, din cele două rase, Bazna și Mangalița. Acești purcei vor fi crescuți, îngrășați până la minim 130 de kilograme, apoi dați la procesator pentru a face diferite produse sau pentru a vinde pur și simplu carne așa cum este ea sau cum o cere consumatorul”. Unul dintre beneficiarii angro ai acestui act normativ ar putea să fie, evident întâmplător, fiul liderului PSD Liviu Dragnea, care deţine o fermă de porci.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/