Experiență în companii străine pentru elevi

Colegiul Tehnic Cărășan a reușit să își trimită elevii la practică în marile companii europene. Proiectul, ce face parte din Programul de învățare pe tot parcursul vieții derulat de Uniunea Europeană, a ajuns la final.

Elevii de clasa a X-a ai Colegiului Tehnic Cărășan Reșița, printr-un program european, și-au pus în practică toate cunoștințele teoretice și au acumulat experiență în companii din Germania și Spania. Fiecare având un grant de 50 000 de euro, cele două proiecte au reușit să ofere noi perspective școlarilor, experiențe ce nu puteau fi acumulate în țară.

Ambele echipe manageriale au făcut prezentări powerpoint prin care au scos în evidenţă activităţile desfăşurate în timpul stagiilor în marile companii europene, programul cultural de care au beneficiat, modul în care s-a făcut evaluarea şi certificarea stagiilor. Publicul foarte numeros a reuşit să surprindă diferenţa dintre cele două ţări partenere, una de sorginte latină şi una germană, precum şi diferenţa dintre două popoare latine. Cele două proiecte Leonardo da Vinci  au contribuit  şi la cimentarea relaţiei cu partenerii externi, cu care dorim să continuăm colaborarea în viitor prin alte proiecte propuse şi de alţi profesori care şi-au manifestat interesul”, a explicat prof. Dalina Rancu, implicată în ambele proiecte.

De asemenea, elevii participanți au lansat un imn intitulat „Eurointegrarea”, cântec ce face referire la întreaga activitate din cadrul celor două proiecte și aduce o laudă atât Europei, cât și programului la care aceștia au luat parte. Pe lângă experiența câștigată în domeniul în care vor activa acești tineri, proiectele au oferit șansa de a interacționa cu alte naționalități, de a socializa și de a-și dezvolta deprinderile lingvistice într-o limbă străină.

colegiul tehnic carasan

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/