Program special la muzeele timișorene, de sărbători

muzeul satului banatean din timisoara program special paste
casa alex online 28 febr 2025 (2)

Muzeele din Timișoara și-au adaptat programul de vizitare înainte și după sărbătorile pascale. Muzeul Satului va găzdui sâmbătă noapte slujba de Înviere, de la ora 23. 

Muzeul Banatului din Timișoara va fi închis de duminică, 20 aprilie, până marți, 22 aprilie, inclusiv. Joi (17 aprilie), vineri și sâmbătă, precum și marți, 23 aprilie, muzeul poate fi vizitat în orarul normal de funcționare. În această perioadă, timișorenii sunt invitați să descopere următoarele expoziții permanente și temporare: „Spațiile Oravitzan”,
„Gărâna 2024 – Atelier de creație”, „Istoria militară a Banatului” și „Patrimonium 2022–2023”.

La Muzeul Satului Bănățean, în Vinerea Mare programul de vizitare este normal, între orele 10 și 18. Sâmbătă, 19 aprilie, muzeul este deschis de la ora 14. De la ora 23, timișorenii sunt așteptați la slujba de Înviere care va fi oficiată de preotul paroh Alin Scridon, în fața scenei din incinta muzeului.

Muzeul Satului va fi închis în 20, 21 și 22 aprilie. Programul normal de vizitare se reia de miercuri, 23 aprilie, conform orarului de vară (miercuri – sâmbătă, 10.00 – 18.00; duminică, 12.00 – 20.00)

Muzeul de Artă din Timișoara va fi închis publicului în zilele de 18, 19 și 20 aprilie.

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px Stiri din Resita si Timisoara banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/