Program prelungit de Înviere pentru mijloacele de transport în comun din Timișoara

stpt

Societatea de Transport Public din Timișoara modifică programul mijloacelor de transport în comun pentru noaptea de Înviere. De asemenea, există modificări și în privința orarului de funcționare pentru chioșcurile de bilete. 

Astfel, în noaptea de 23 spre 24 aprilie, programul de circulație pentru liniile de tramvai 1, 2 şi 8, liniile de troleibuz 14 şi 16 şi liniile de autobuz 33 şi Expres 7 se va prelungi până la ora 03.30, cu pauză pe durata slujbei religioase, între orele 24.00 – 01.30, când mijloacele de transport vor staţiona la capetele de linie.

Totodată, singurele puncte de vânzare STPT care vor fi deschise în perioada 22.04 – 25.04 sunt cele aflate în zona AEM, Piaţa 700 şi Calea Lipovei.

Acestea vor avea program vineri şi sâmbătă, în intervalul orar 08.00 – 16.00, iar duminică şi luni vor fi închise.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/