Profu’ Pistolar, agresiv din fire! De față cu elevii, mințea că face parte din Legiunea Străină!

Episoadele sângeroase din seara în care Emil Anoca a împușcat în cap un tânăr de doar 22 de ani, scene relatate în detaliu de cotidianul online Express de Banat, au fost urmate de un șir întreg de minciuni. Din declarațiile martorilor însă, reiese că ocupația de bază a profesorului era ca, înainte de toate, să fie agresiv și mincinos.

Dovada clară a acestui fapt este chiar una dintre mărturiile din rechizitoriul întocmit de procurori. Una dintre persoanele audiate a declarat că Emil Anoca „obișnuia să aibă o atitudine extrem de agresivă”. Martorul a relatat un incident care a avut loc în luna ianuarie 2015. Atunci, Profu’ Pistolar a afirmat la o întâlnire unde erau și elevi de-ai săi că a fost în Legiunea Străină și-l va bate.

Asta însă nu este tot! În seara incidentului din parcare, în timp ce tânărul împușcat a rugat un localnic să îl transporte la spital, Emil Anoca a îndemnat persoana respectivă să ia pistolul și să scape de el. Văzând ce cei doi sunt determinați să mergă, totuși, la spital, inculpatul a încearcat să-i determine să renunțe atât prin rugăminți, întrucât va suporta consecințele grave ale faptelor sale, cât și prin prinderea ușoară a mâinii martorului. Victima a fost transportată la Spitalul Orășenesc Oravița unde i-au fost constatate rănile, i s-a acordat primul ajutor, după care o ambulanță a transportat-o la Spitalul Județean Reșița.

Deși băuse până la ore târzii în noapte, Anoca s-a urcat și el în mașină și a plecat la Spitalul Orășenesc Oravița, unde a fost chiar și înregistrat de portar. De la spital, văzând că planul său de a-și ascunde faptele nu ține, a parcat în fața Poliției Oravița.

A mințit că victima s-a împușcat singură!

„Aici, inculpatul predă personalului de serviciu martorii ag. șef. pr. Popa Ioan, agent Ilieș Agnita și agent Andea Ilie pistolul de pe care a șters în prealabil amprentele, dar și declară verbal acest aspect martorilor de mai sus. Cu prilejul predării, s-a constatat că pistolul fusese șters de amprente, iar în interiorul încărcătorului se aflau un număr de cinci cartușe cu bilă de cauciuc și un tub de cartuș percutat și cu muniția trasă. Tot cu acest prilej, inculpatul declară verbal polițiștilor aflați în serviciu că persoana vătămată s-a împușcat singură, dar ar putea să declare că el a manevrat greșit pistolul și a împușcat-o din greșeală. Însă nu s-a hotărât încă ce să declare!”, rețin procurorii în rechizitoriul întocmit.

Minciunile nu s-au oprit aici. Oamenii legi l-au dus la spital pentru a-i recolta probele biologice, după ce în prealabil testul cu aparatul Drager a indicat o alcoolemie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital însă, a refuzat să se spună legii!

Puțin mai târziu, în urma acestui episod, la postul de poliție a sosit și tatăl profesorului, iar Emil Anoca a mai încercat o minciună. Că nu a condus el mașina, ci tatăl său! Afirmațiile nu au fost confirmate, întrucât tatăl inculpatului s-a prevalat de dreptul procesual de a se abține la declarații.

Reamintim că în urmă cu un an Emil Anoca a împușcat în față un tânăr, după ce a tras un foc de armă în parcarea din Zona Gării din Oravița. Acesta a fost trimis în judecată la începutul lui 2016 pentru trei infracțiuni, pentru care va trebui să le dea socoteală judecătorilor. Este acuzat de uz de armă neletală fără drept, loviri sau alte violenţe şi refuzul de la prelevarea de mostre biologice.

Rămâi cu Express de Banat și vezi cum a pătat Anoca și mai grav imaginea învățământului cărășean!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/