Profesorul Ioan Vida-Simiti, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica Timișoara

dhc vida simiti 1
Stiri Timisoara si Resita Muzeul Banatului Montan mbmr 1000x100

Senatul Universității Politehnica Timişoara a decernat cea mai înaltă distincție, titlul de Doctor Honoris Causa, lui Ioan Vida-Simiti, profesor la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, absolvent de frunte al Institutului Politehnic Timișoara.

În deschiderea evenimentului, mesajele de apreciere pentru întreaga activitate didactică și științifică, dar și pentru personalitatea academică a profesorului Ioan Vida-Simiti au fost rostite de prof.univ.dr.ing. Radu Vasiu, președintele Senatului UPT, și de conf.univ.dr. Liviu Cădariu-Brăiloiu, prorector al UPT.

Textul Laudatio adresat domnului prof.univ.dr.ing. Ioan Vida-Simiti a fost citit de prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, membru corespondent al Academiei Române, prorector al Universității POlitehnica Timișoara, după care, așa cum se obișnuiește, distinsului oaspete i-au fost înmânate diploma de Doctor Honoris Causa și roba Universității Politehnica Timișoara, ca semn al includerii în comunitatea academică a UPT.

Alocuțiunea profesorului Ioan Vida-Simiti, structurată pe trei părți, a cuprins o sinteză a rezultatelor activității sale didactice și științifice, un expozeu privind locul și rolul inginerului de materiale în societate, precum și un omagiu adresat dascălilor pe care i-a avut în perioada facultății și care i-au influențat în mod decisiv cariera și viața.

În încheierea festivității, cunoscutul muzician timișorean Horia Crișovan a susținut un recital de chitară cu compoziții proprii.

Ioan Vida-Simiti a urmat cursurile universitare la Institutul Politehnic din Timișoara (astăzi Universitatea Politehnica Timișoara) în specializarea Tehnologia Construcțiilor de Mașini, în perioada 1967 – 1972. După absolvire, până în anul 1980, a lucrat la Întreprinderea UNIO Satu-Mare, între 1980-1982 este cercetător în cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, iar din 1982 devine asistent universitar. A obținut titlul de doctor la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în anul 1985 în specialitatea „Știința şi Ingineria Materialelor”, cu teza intitulată: „Contribuții la elaborarea tehnologiei de obținere și studiul proprietăților tablelor poroase subțiri din pulberi metalice”. În 1990 ocupă poziția de Șef lucrări iar apoi între 1990 – 1995 cea de conferențiar și începând cu 1995 devine profesor universitar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (din 2014-profesor asociat). În perioada 2004 – 2014 a fost Decanul al Facultății de Știința şi Ingineria Materialelor/Ingineria Materialelor și a Mediului, din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca fiind în același timp membru în Consiliul de Administrație al Universității Tehnice și membru în Senatul Universității Tehnice din Cluj – Napoca.

În activitatea sa didactică profesorul Ioan Vida Simiti a susținut cursuri la discipline precum Ingineria fabricației (licență), Tehnologia materialelor (licență), Materiale compozite (licență), Metalurgia pulberilor (licență), Metode de separare a poluanților (licență), Materiale şi tehnologii ecologice (master) Materiale poroase (master), Proprietăți tehnologice în metalurgia pulberilor (master).

De-a lungul carierei în cercetare a abordat mai multe domenii dintre care merită a fi menționate: procesarea materialelor, metalurgia pulberilor, materiale compozite. Membru fondator al Societății de Metalurgia Pulberilor din România (în anul 1990), profesorul Ioan Vida-Simiti se remarcă în mod excepțional prin contribuțiile aduse în acest domeniu. Preocupările sale s-au axat în principal pe tehnologiile de realizare și pe metodele de caracterizare structurală și funcțională a materialelor sinterizate permeabile și poroase, respectiv a materialelor sinterizate cu gradient de porozitate. Cercetările sale au avut un grad mare de aplicabilitate concretizate prin depunerea unor cereri de brevete de invenție și premii la saloanele de invenție, amintind aici procedeele de obținere a tablelor sinterizare cu porozitate înaltă ori a pieselor tubulare.

În aceeași măsură pot fi apreciate publicațiile, lucrările și participările la conferințe, congrese și comisii de specialitate.

Activitatea depusă în evaluarea calității activității academice, în îmbunătățirea și asigurarea calității în sistemul de învățământ tehnic superior a reprezentat un alt domeniu de notorietate al profesorului Vida-Simiti.

În calitatea de expert evaluator în cadrul Comisiei permanente „Științe inginerești 1”- ARACIS (2007 –prezent) a participat la evaluarea unui mare număr de programe de studii de licență şi master în vederea autorizării provizorii, acreditării, în calitate de responsabil de echipă de evaluare (peste 75), precum și la 6 evaluări instituționale.

A luat parte, de asemenea, în calitatea de membru CNADTCU (între 1999 -2016), la evaluarea și validarea tezelor de doctorat al titlurilor de conferențiar și profesor universitar în domeniul științei și ingineriei materialelor.

muzeu tm oct 2024

A participat ca membru în comisia „Științe inginerești” a CNCSIS la evaluarea centrelor de cercetare din universități precum și la evaluarea proiectelor de cercetare științifică în programe naționale şi internaționale de cercetare, dezvoltare, inovare – CDI, a programele din Planul Național CDI- PN II, respectiv Planul Național CDI- PN III.

Profesorul Vida Simiti este co-autor a 17 cărți în domeniile „Știința și ingineria materialelor”, respectiv „Inginerie Industrială”, autor și coautor a peste 300 articole și lucrări științifice publicate în reviste de specialitate şi comunicate.

Ioan Vida- Simiti a obținut în decursul carierei o serie de premii, distincții şi nominalizări biografice dintre care enumerăm: Premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române, Premiul „Alexandru Domşa” pentru cercetare de excelență, Medalia „Meritul pentru învățământ”, acordată de Ministerul Educației și Cercetării (2004), premii și medalii la saloanele de inventică din țară și străinătate (Geneva, Varșovia, Iași, București, Cluj).

În perioada 1996-2000 a fost deputat în Parlamentul României, membru al comisiei de învățământ, știință, tineret şi sport.

În anul 1999 devine membru corespondent al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR), iar din 2018 membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România (ASTR), ocupând astăzi funcția de președinte al secției de Știința și Ingineria Materialelor.

Între Universitatea Politehnica Timișoara, și profesorul Ioan Vida Simiti există o colaborare de lungă durată atât în domeniul educațional cât și în domeniul cercetării. Dintre colaborările în domeniul cercetării se amintesc parteneriatul la proiecte de cercetare din Planul Național de Cercetare- Dezvoltare-Inovare (dominia sa fiind esponsabil din partea UTCN) în domeniul materialelor noi și avansate. Rod al cercetărilor desfășurate în comun se menționează articolele și lucrările științifice publicate în reviste de specialitate și comunicate la manifestări științifice în calitate de autor/coautor cu prof. Viorel-Aurel Șerban, prof. Mircea Nicoară, conf. Cosmin Codrean, conf. Valentin Seiculescu (12lucrări). Împreună cu prof. Viorel-Aurel Șerban și prof. Romeo Resiga a elaborat studii privind starea învățământului ingineresc și a conținutului nomenclatorului de domenii și specializări din învățământul superior tehnic, prezentate la conferințe și publicate în reviste de profil.

În concluzie, Senatul UPT a apreciat că prof.univ.dr.ing. Ioan Vida-Simiti este o personalitate academică și științifică de prestigiu, cu importante contribuții în domeniile de specialitate, iar ca urmare, a aprobat acordarea titlului de Doctor Honoris Causa.

 

 

 

 

Stiri Timisoara si Resita Revista Banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/