Voluntarii „Acasă în Banat” îmbracă haina Iepurașului

campanie
1000x100 Cuib de vise 1000x100

În pragul sărbătorilor pascale, voluntarii Asociației „Acasă în Banat” au pregătit mai multe pachete pentru familiilor cu posibilități reduse.

În casele a 36 de familii din Caraș-Severin și Timiș vor ajunge pachetele cu produse alimentare și de igienă pregătite de Asociația „Acasă în Banat”, în cadrul campaniei „Dar din Dar”.

„Voluntarii noștri inimoși s-au adunat și au pregătit alimente și produse de igienă pentru 36 de familii. Vor fi adevărați iepurași și vor duce saci plini cu daruri. Mulțumim Aninoasa Tim pentru donație! Mulțumim și celor care au făcut donații sau au venit cu pachete gata pregătite, la noi, la sediu. Ca să putem ajungem la mai multe familii în pragul sărbătorilor pascale, avem nevoie de ajutorul vostru. Puteți asigura și voi masa de sărbători unor familii nevoiașe, făcând o donație!”, notează președintele Asociației „Acasă în Banat”, Radu Trifan.

Campania „Dar din Dar” a celor de la „Acasă în Banat” a ajuns în acest an la cea de-a patra ediție. Voluntarii și-au propus ca în următoarele zile să ajungă la cât mai multe familii, pentru a le face sărbătorile cât mai frumoase.

STPT job 1000x200

Persoanele care doresc să contribuie pot face o donație în contul asociației, menționând numele campaniei „Dar din Dar”, sau pot oferi pachete cu alimente în termen de valabilitate. De asemenea, companiile care doresc să susțină acest demers pot face sponsorizări de până la 20% din impozitul pe profit.

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801
Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801
SWIFT/BIC: BTRLRO22
Revolut: 0748918091
PayPal: acasainbanat@gmail.com

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/