Produsele de igienă au ajuns la oamenii fără posibilităţi materiale internaţi la spitalul din Moldova Nouă

Produsele de igienă donate de către oamenii cu suflet mare de pe raza orașului Moldova Nouă au ajuns la destinație. Pacienții cu posibilități materiale reduse internați la spitalul de la malul Dunării au beneficiat de toate cele necesare pentru o igienă corectă, mai ales în această perioadă în care subiectul COVID-19 pare că se încăpățânează să rămână un subiect de actualitate.

Campania umanitară pusă la cale de către unul din tinerii de pe raza orașului de la Dunăre, Marius Vintilă, împreună cu dr. Cristian Ruhmann, medic specialist chirurg, coordonator al secției de Chirurgie a Spitalului Orășenesc Moldova Nouă, cu acordul unității spitalicești, al cărei scop viza donarea de produse de igienă pentru nevoiașii internați la Moldova Nouă și-a produs efectul scontat. De la bătrâni la tineri, cu toții au beneficiat de: săpun lichid, șervețele umede, șervețele uscate, prosoape, soluții antiseptice, pastă de dinți, spirt medicinal, lucruri absolut indispensabile oricărui bolnav atât pentru sănătatea și igiena personală, cât și pentru sănătatea celor din jur.

„Demersul nostru a avut ecou. Cei neajutorați au fost încântați datorită faptului că oamenii cu suflet mare au hotărât să le vină în ajutor. Nu putem decât să le mulțumim tuturor celor care au spus «Da» inițiativei noastre. Această campanie va continua, iar la sfârșitul fiecărei săptămâni vom distribui produsele donate publicului țintă”, a explicat, pentru expressdebanat.ro, dr. Cristian Ruhmann.

„Sunt foarte bucuros pentru că locuitorii orașului Moldova Nouă au răspuns apelului nostru și din puținul lor au donat pacienților fără posibilități internați la spitalul orășenesc. Pacienții ne-au primit cu zâmbetul pe buze și cu bucurie. Am fost pe toate secțiile spitalului și am împărțit produsele de igienă pacienților nevoiași, împreună cu domnul doctor Ruhmann. Am vorbit cu pacienții despre cât de importantă este igiena în aceste momente de criză. Am întâlnit pacienți pentru care un aparat de ras de unică folosință era mai mult decât își puteau permite, unii dintre ei fiind și imobilizați la pat. Campania demarată de noi s-a potrivit perfect cu nevoile lor. Vreau să-i mulțumesc domnului dr. Ruhmann pentru implicare, la fel și conducerii spitalului, locuitorilor orașului care s-au gândit și la nevoile celor mai puțin norocoși și au donat produsele de igienă necesare, cum de altfel le mulțumesc tuturor celor care au dat «glas» acțiunii noastre. Campania rămâne în continuare valabilă. În atenția tuturor celor care vor să doneze produse de igienă, acestea pot fi lăsate la poarta spitalului, unde este un sistem de colectare. Toate produsele vor fi distribuite pacienţilor”, a transmis Marius Vintilă, unul din inițiatorii campaniei umanitare.

 


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/