Producătorii de tranșee de pe DN 57, ocoliţi de autorități! „Mafia cerealelor“ nu trebuie deranjată! [VIDEO]

„Nimeni nu este mai presus de lege” este un simplu dicton pentru autoritățile cu responsabilități pe linia siguranței circulației în Caraș-Severin.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara pare a fi mai presus de lege. De ani buni, directorii acestei instituții tot promit că vor băga în reparații capitale sectorul Oravița-Moravița al DN 57, numai că, an de an, atunci când se alocă fondurile pentru astfel de lucrări, Drumului Național 57 îi sare rândul.

Adevărate tranșee, asta au de evitat șoferii pe care soarta îi aduce pe DN 57 în apropiere de Oravița. Situația nu este de anul acesta, ci de ani buni. În 2016, Express de Banat prezenta un amplu reportaj despre cum este neglijat acest drum de șefii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara și, deși la Colegiul Prefectural atât prefectul de atunci, Florența Albu, cât și Dumitru Micu au avut sfaturi și poziții serioase pentru remedierea măcar parțială a problemei, nu s-a făcut nimic de atunci (iulie 2016). Răspunsul directorului din acea perioadă, Horațiu Simion, a fost că DN 57 va intra într-o amplă reabilitare „la anu”. La anu’ și la mulți ani, se pare!

Cerc vicios, posibilități de ieșire

Ambii directori ai DRDP Timișoara (cel în funcție și cel demis) spun că problema DN 57, care distruge drumul atât de grav an de an, ar fi TIR-urile încărcate cu cereale ce merg spre PTF Naidăș sau Portul Moldova Veche. Aceste TIR-uri ar fi încărcate mult peste limita permisă și, din cauza greutății prea mari, se produce vălurirea asfaltului de pe DN 57. Ce nu spun aceiași directori din DRDP Timișoara este că, pentru o asemenea practică, soluția este la ei în ogradă.

Soluția pentru ca TIR-urile ce transportă cereale să nu mai supraîncarce ar fi controale repetate cu cântarul, controale programate chiar de DRDP Timișoara în colaborare cu Poliția Rutieră. Dacă săptămânal echipajul de control cu cântarul nu ar mai sta ascuns pe DN 58B, în parcarea de la ieșirea din Caraș-Severin sau pe marginea DN 6, ci controalele s-ar muta pe DN 57, cu siguranță fenomenul s-ar reduce extrem de mult. Numai că, deși ei se plâng de transporturile de cereale supraîncărcate, tot ei, directorii DRDP Timișoara, nu programează astfel de controale cu cântarul pe DN 57!

Și cum procurorii vorbesc despre o mafie a cerealelor în Banat, mafie ce a dus chiar la deschiderea mai multor dosare penale, probabil că astfel de controale cu cântărirea TIR-urilor nu sunt programate pe DN 57 tocmai pentru că „mafia cerealelor” are nevoie de liberă trecere spre Serbia și nu acceptă să fie șicanată de cei de la drumuri.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Blat cu Poliția Rutieră?

O altă autoritate care poate interveni în această problemă este chiar Serviciul Rutier Caraș-Severin, cel care verifică și amendează administratorul drumului atunci când starea acestuia pune în pericol siguranța traficului. Două-trei asemenea amenzi serioase primite de către DRDP Timișoara pentru că periclitează siguranța traficului pe acel sector de drum ar face, cu siguranță, ca directorii instituției să ceară ceva mai insistent fonduri pentru reabilitarea acestui drum.

Doar că nici Serviciul Rutier nu are obiceiul să aplice echilibrat legea și, de cele mai multe ori, se limitează doar la a amenda șoferii. Căci cu instituțiile Statului este mai greu, mai ales acum, când vremurile sunt tulburi și politicul dictează pretutindeni.

Primarul Oraviţei, Dumitru Ursu, a ajuns în 2016 până la vicepremierul Sevil Shaideh pentru reabilitarea acestui drum, având în vedere că Primăria dorește să impună zona ca una turistică, dar turiștii fug ca de necuratul atunci când ajung pe drumurile spre Oravița.

Probleme sunt și pe DN 57 B, Anina-Oravița, unde „din cauza ploilor torenţiale s-a prăbuşit zidul de sprijin, iar acostamentul drumului a cedat pe o înălțime de 1 m și o lungime de 30 m”, iar responsabilii se limitează să anunțe că: „CNAIR SA anunță participanții la trafic că din data de 16.07.2014, circulația pe DN 57B km 9+950 – 9+980 dr. se desfășoară îngreunat pe 1/2 din cale din cauza prăbușirii zidului de sprijin și cedării acostamentului. Rugăm pe această cale participanții la trafic să respecte indicatoarele rutiere și restricția ce a fost instituită pe acest sector. Restricția va fi menținută până la finalizarea lucrărilor: 31.12.2018”. Adică tot un fel de „La anu’ și la mulți ani!”.

Mai spunem doar că aproape săptămânal prefectul Matei Lupu trece pe acest drum atunci când merge spre casă și n-ar fi rău ca, într-una din călătoriile de pe DN 57, să mai pună mâna pe telefon și să-i cheme pe cei de la DRDP Timișoara la ordine…

YouTube video

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/