Nordicii au venit în Banat, prin Asociația Documentor, ca să vadă potențialul regiunii de vest pentru producții de filme de lungmetraj și seriale.
Adrian Mitchell, directorul Oslo Film Commission și Anund Austenam, directorul Centrului de Film Regional de la Viken au venit în România ca să caute o posibilă colaborare cu firme și oameni din Banat pentru producția unor filme. S-au întâlnit cu Dominic Fritz, primarul Timișoarei, Călin Bibarț, primarul de Arad, Ioan Popa, primarul Reșiței, cu Alin Nica, președintele CJ Timiș și cu Romeo Dunca, președintele CJ Caraș-Severin.
Norvegienii au fost invitați de Romeo Dunca la o plimbare cu elicopterul, ca să vadă priveliștea pe care o oferă Munții Banatului. În acea zi, Dunca trebuia să transporte materiale de construcții în Ineleț, un cătun izolat unde nu se poate ajunge cu mașina, accesul fiind doar pe o scară. Pentru că nu a mai luat muncitori cu el în elicopter, norvegienii au fost cei care au ajutat la descărcarea materialelor.
„Este hipnotizant, nu numai peisajul și oamenii, dar și mâncarea, atmosfera, natura. Te aduce cu picioarele pe pământ, pentru că am fost în elicopter, dar a fost cu adevărat uimitor. Este o natură unică.”, a declarat Adrian Mitchell.
„Echipa asta din Norvegia a venit în România să caute o posibilă colaborare cu firme şi oameni de aici, din județul nostru. Ei produc filme. Am vrut să le arăt că în zona noastră, în Banatul de munte, se pot face filme de care vor ei. Le putem găsit un loc potrivit pentru orice subiect au. Cum aveam o acțiune de ajutorare, am dat și eu o mână de ajutor pentru necăjiții din satul Ineleț, satul agățat de nori, unde nu este drum. (…) Le-am spus norvegienilor să aștepte că am și eu de dus ceva materiale. Și asta a fost. I-am rugat să mă ajute că eram singur.”, a spus Romeo Dunca, președintele CJ Caraș.
Asociația Documentor vrea să înființeze un centru regional de film în Vest, după modelul Viken Filmsenter din Norvegia. Centrul va putea să atragă producători de film şi să le faciliteze realizarea de filme în zonă.
„Noi încercăm să înființăm un birou de film regional în partea de vest a României. Ar fi o premieră. În întâlnirile pe care le-au avut norvegii cu autoritățile locale și județene din regiunea de vest, aceștia au prezentat oportunitatea de a replica modelul lor. Modelul acesta din Norvegia ar putea fi replicat și în România. Acest oficiu de film va putea să promoveze regiunea ca locație filmare, pentru filme și seriale, internaționale și românești. Pe termen lung s-ar putea transforma și într-un Fond de Film Regional pentru partea de vest, care să ofere finanțări în plus față de oferă Centrul Național al Cinematografiei. Au fost niște discuții foarte substațiale, directe, la care a participat și domnul Cristian Mungiu, poate cel mai cunoscut regizor din România, care a colaborat cu entități din acestea și în Suedia și în alte țări, și știe foarte bine Timișoara, pentru că acum câțiva ani a realizat serialul de televiziune Hackerville, care a fost aproape în totalitate filmat în Timișoara și în regiune.”, a spus regizorul Florin Iepan.
Următorul pas va fi constituirea biroului de film regional, o moștenire a Capitalei Europene a Culturii. „Noi am făcut un amendament la Legea Cinematografiei, care a fost în dezbatere publică până acum două săptămâni, în care am propus Ministerului Culturii să cuprindă în noua Lege și existența acestor entități, acestor birouri de film regionale, și urmează să constituim această asociație ca o moștenire a Capitalei Culturale a Europei. Se închide în două-trei săptămâni, dar ea va trebui să lase în urmă o infrastructură, niște instituții noi, entități noi care să joace un rol important și în anii care urmează.”, a explicat Iepan.
Aducerea unor echipe de filmare ar putea spori veniturile firmelor care oferă servicii în zonă și ar fi un plus pentru industria creativă, turism și promovare.
Proiectul West Romania Film Center beneficiază de un grant din partea Islandei, Liechtensteinului și Norvegiei, prin Granturile SEE. Proiectul este finanțat prin Fondul pentru relații bilaterale 2014-2021.