Procurorul către primarul Vasilescu: „Bă, trebuie să te împaci cu Filipescu, trebuie să îți retragi plângerea! Ascultă, că te bag și pe tine!”

Fostul edil-șef din Băile Herculane face dezvăluiri incredibile din timpul urmăririi penale începute chiar la sesizarea sa în cazul traseelor turistice din stațiune!

„Această anchetă durează de mai bine de șapte ani! Eu sunt cel care am sesizat organele abilitate și tot eu am depus plângere penală! Este evident că nu s-a dorit a se constata adevărul, ci scopul acestei anchete este de a mă discredita și reduce la tăcere pentru deranjul pe care l-am produs prin aceste sesizări!”, acuză Nicușor Vasilescu.

Primar în Băile Herculane în 2012, Vasilescu a formulat o plângere penală împotriva omului de afaceri reșițean Gheorghe Filipescu, după ce, prin executare silită, acesta din urmă a încasat câteva miliarde pentru lucrări care în realitate nu fuseseră executate. Dosarul respectiv a stat mai mult prin sertarele Parchetului, astfel că, abia în 2019 s-a intenționat trimiterea lui spre judecată. Cu Vasilescu în calitate de inculpat, deși el este cel care sesizase organele de cercetare penală! Prim-procurorul a infirmat însă rechizitoriul și a dispus continuarea și completarea urmăririi penale. Nicușor Vasilescu susține că a aflat din presă aceste lucruri, lui nefiindu-i comunicat nimic. Simte că i se pregătește ceva, la fel ca în dosarul în care a fost achitat definitiv, deși în sarcina sa se reținuseră inițial aproape toate infracțiunile de sau asimilate infracțiunilor de corupție. Tocmai de asta rupe tăcerea!

CITEȘTE ȘI:
Bani luați cu japca, pe traseele penale ale lui Filipescu de la Herculane!

EXCLUSIV. Procurorii s-au împotmolit pe traseele penale de la Herculane! Sunt pe urmele lui Gheorghe Filipescu!

„Am ajuns la Parchet, iar în biroul procurorului, lângă dânsul, era domnul Gheorghe Filipescu și încă două persoane. Doar procurorul a vorbit. «Bă, trebuie să te împaci cu Filipescu!», mi-a spus. «Domnule, nu pot să spun că nu-l știu pe domnul Filipescu, așa cum mă știe și dansul, consider că nu ne-am certat, dar dacă asta trebuie, îmi cer scuze dacă am greșit cu ceva», am spus eu și i-am întins mâna lui Filipescu. Procurorul a continuat: «Tu trebuie să îți retragi plângerea!» Eu am zis «domnule procuror, din momentul în care eu o semnez, dumneata poți să mă oprești aici sau poți sa vii mâine să mă iei de acasa, deci eu dacă semnez această retragere a plângerii penale încalc legea și nu pot sa fac asta». «Ascultă, că te bag și pe tine!“, mi-a spus. «Domnule procuror, eu sunt cel care sesizez toate aspectele acestea, păi dacă dumneavoastră considerați că trebuie sa fiu băgat și eu, asta este situația, dar eu nu pot să îmi retrag», am răspuns eu”, a declarat Nicușor Vasilescu pentru expressdebanat.ro, fără a preciza numele procurorului.

Această întâlnire ar fi avut loc în 2014, deși plângerea penală era făcută de Vasilescu încă din 2012. Fostul primar spune că, din 2014 panâ în 2017, nu l-a mai chemat nimeni la Parchet. „Imediat după ce am fost achitat în primă instanță în celălalt dosar, am fost chemat la Poliție, la Reșița, și mi s-a spus că am calitate de suspect în dosarul traseelor turistice, în care eu făcusem plângerea penală. În acel moment eu i-am precizat celui care m-a anchetat că se îndeplinește promisiunea domnului procuror făcută în 2014. Am relatat absolut tot acel episod, mi s-au pus câteva întrebări și atât. Din 2017 și până în noiembrie 2018, când am fost achitat definitiv în primul dosar, nu m-a mai chemat nimeni. După această achitare definitivă, am fost chemat din nou la Parchet și încă o dată la Poliție. În iarnă am fost chemat la pentru o confruntare cu dirigintele de șantier. Eu nu l-am cunoscut, nu am avut niciun fel de legătura. Dirigintele de șantier a fost întrebat despre implicarea mea și acesta a arătat exact ce s-a întâmplat, a prezentat realitatea . Eu cred că lucrurile pot fi foarte simple, dar se încearcă efectiv implicarea mea forțată!”, a mai spus Vasilescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/