Procurorii DIICOT, chemați în Poiana Mărului! S-a împroprietărit abuziv firma lui Romeo Dunca?

mihai savu poiana marului

Plângerile penale formulate împotriva unor funcționari publici, persoane fizice, dar și împotriva firmei președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin au ajuns pe masa procurorilor DIICOT și ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara!

Express de Banat a intrat în posesia plângerilor penale despre care vorbea recent, într-un interviu acordat în exclusivitate publicației noastre, Mihai Savu. Cetățeanul din satul Măru, aparținător comunei cărășene Zăvoi, care acuza că una dintre firmele lui Romeo Dunca s-a împroprietărit abuziv, în urma unei pleiade de infracțiuni comise de funcționari ai statului, pe o suprafață importantă de teren de pe malul barajului din Poiana Mărului.

În prima dintre ele, Ana Albulescu, domiciliată în satul Măru, comuna Zăvoi, a sesizat organelor de cercetare penală că membrii unui grup infracțional organizat au dobândit prin fals, uz de fals și abuz în serviciu aproape 4.000 mp de teren pe malul barajului din Poiana Mărului, proprietatea sa extratabulară. Femeia le-a arătat procurorilor DIICOT că, din lipsă de bani și fiind o persoană cu handicap, nu a cerut Oficiului de Cadastru să opereze în Cartea Funciară dispozitivul unei sentințe judecătorești definitive și irevocabile din 2010, prin care era stabilit statutul terenului în cauză. În septembrie 2019, femeia s-a trezit că Oficiul de Cadastru a dispus dezmembrarea terenului respectiv în două parcele. „Dintr-o suprafață tabulară de 2.158 mp plus o suprafață extratabulară de 3.500 mp cu aproximație am rămas cu 1.079 mp!”, s-a plâns procurorilor DIICOT Ana Albulescu.

Înainte de a reclama totul organelor de cercetare penală, femeia l-a rugat pe un membru al familiei, Mihai Savu (foto), să facă minime cercetări, să vadă cum s-a ajuns să fie ignorată o sentință irevocabilă cu consecința deposedării sale de o importantă suprafață de teren. „Din documentele la acare a avut acces rezultă că, în cursul anului 2017, reprezentantul SC Dunca Imobiliare, care are în proprietate terenul vecin, împreună cu Ionașcu Ionescu, și inginer Marcel Bursuc, au constituit un grup criminal organizat cu intenția de a-mi acapara prin mijloace ilicite diferența de suprafață de teren dintre cea reală și cea tabulară”, le-a atras Ana Albulescu atenția organelor de cercetare penală subliniind încă o dată faptul că suprafața de teren a cărei proprietară am fost, e adevărat, fără să fie intabulată, a intrat în posesia și proprietatea SC Dunca Imobiliare. Firma familiei președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin!

În aceeași plângere penală înaintă către DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, Ana Albulescu mai arată că: „inginerul Sergiu Crîsnic nu a executat documentația de dezmembrare conform dispozițiilor sentinței judecătorești, a folosit date nereale străine de varianta IV a expertizei ce face parte integrantă din sentință, nu m-a înștiințat despre efectuarea lucrării, nu mi-a solicitat acte. A comis un abuz și a realizat documentația în fals. Consecința este că, din suprafața de mai bine de 5.000 mp avută în posesie și proprietate, acum am mai rămas cu o suprafață de 1.079 mp.”

„Consider că toată această acțiune nu putea fi coordonată decât de către beneficiarul real al terenului, reprezentantul SC Dunca Imobiliare, ceilalți participanți având roluri bine stabilite în vederea îndeplinirii scopului final, să pună mâna în mod gratuit pe o suprafață considerabilă de teren situat într-o zonă de perspectivă” – Ana Albulescu

gif card de energie dacus 1000x100

La data de 13.10.2021, DIICOT a trimis dosarul spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Acolo a ajuns și plângerea penală formulată de aceeași Ana Albulescu, în 10.10.2021, Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș. Plângere în care cere tragerea la răspundere a celor care au făcut posibilă modificarea liniei de hotar stabilită conform hotărârii judecătorești definitive și irevocabile la care a făcut referire și în plângerea penală înaintată DIICOT. „La înscrisul din data de 20.09.2017 denumit Declarație, la numele subsemnatei este o semnătură care nu îmi aparține eu neștiind nimic în legătură cu actele depuse în dosarul de la OCPI!”, reclamă femeia. Procurorilor li se pune în vedere faptul că doi ingineri topografi, persoane abilitate, autorizate și de specialitate, au întocmit cu bună știință, intenție directă, documentații cadastrale neconforme cu realitatea, facilitând posibilitatea încălcării dreptului său de proprietate prin săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie. Că micșorarea în mod abuziv a suprafeței de teren pe care o posedă de mai bine de 60 de ani s-a făcut prin săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual și abuz în serviciu.

Organelor de cercetare penală le sunt indicate trei nume pentru a efectua cercetări: notarul public Alina Ponețchi și inginerii Marcel Bursuc și Sergiu Crîsnic. Precum și reprezentanții OCPI Caransebeș care au întocmit documente în această speță. Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș a dispus declinarea soluționării plângerii către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Asta deoarece calitatea unora dintre cei reclamați atrage competența unui parchet de pe raza curților de apel.

După apariția în spațiul public a lui Mihai Savu, ca reprezentant al Anei Albulescu, și acuzațiile lansate de acesta, Romeo Dunca și-a prezentat propria variantă. Nu seamănă cu nimic din ce le-au reclamat cei doi procurorilor. „Prin 2008 au cumpărat de la un cetățean pe nume Lepădat un teren de 8.000 mp în Poiana Mărului. În timpul tranzacției, o familie din satul Măru a început construcția unei case pe terenul respectiv.  Dl Lepădat, în calitate de promitent vânzător, a inițiat un proces. După 5 ani, sentința a fost năucitoare pentru familia Ionescu. Casa trebuia dărâmată și terenul eliberat. Cei doi tineri au venit la mine cu durere în suflet și m-au rugat să iert abuzul lor.  Ce să fac? Cum să dărâm munca unui soț și al soției lui aflați la început de drum. Am lăsat casa pe poziție, am adăugat 1.000 mp de teren și am fost de acord cu un schimb de teren învecinat.  Era proprietatea lor cu acte în regulă. CF-ul curat trecuse printr-un proces cu acest Savu. Pe care am înțeles ca l-au avut cu ani în urmă. Cât despre acest cetățean nervos, nu comentez. Nici nu doresc să am discuții private cu el. Îl cunosc de pe vremea când îi dădusem o sumă importantă de bani ca și avans pentru a cumpăra un teren de la el. Tot în Poiana Mărului. A luat banii și a vândut la altul. Nu a mai dorit să restituie avansul dar în final după niște contre și de rușinea doamnei Maria din Poiană care îl cunoștea, a dat banii înapoi. În rest nimic nou.”, a scris, cu mâna lui, președintele Dunca pe pagina sa de Facebook.

Cum a ajuns terenul respectiv în proprietatea firmei președintelui Consiliului Județean Caraș-Severin vor stabili procurorii, toți cei amintiți bucurându-se, cel puțin deocamdată, de prezumția de nevinovăție.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/