UPDATE. Lăcrimioara Chebuțiu rămâne sub control judiciar!

Soția omului de afaceri Adrian Chebuțiu a ajuns astăzi în instanţă nefiind de acord cu măsurile preventive dispuse în cazul său de DIICOT.

Lăcrimioara Chebuțiu a fost pusă sub control judiciar în dosarul instrumentat de DIICOT, în care soțul său și Adrian Preda au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Singurul motiv pentru care instanța a fost indulgentă față de aceasta a vizat faptul că nu avea cine să îi îngrijească cei doi copii minori ai săi, dacă ambii soți sunt privați de libertate.

UPDATE 1 – Potrivit datelor oficiale, adevăratul motiv pentru care Lăcrimioara Chebuțiu s-a prezentat astăzi la Parchet nu are legătură cu încălcarea controlului judiciar, ci aceasta a contestat măsura instituită de procurori, prin care aceștia nu i-au acordat liberate deplină. Practic, acesta a solicitat ridicarea măsurii controlului judiciar. Judecătorii însă, i-au respins plângerea formulată.

“În temeiul art. 213 Cod procedură penală, respinge plângerea formulată de inculpata C.L.S. , împotriva ordonanţei dată de procuror în data de 09.02.2015, în dosar nr. 7-D-P-2014 al D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Caraş-Severin prin care s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă inculpata la suma de 100 lei, cheltuieli judiciare faţă de stat. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu, azi 17 februarie 2015”, se arată în soluția pe scurt a instanței, pronunțată astăzi.

 

Rămâi cu Express de Banat, revenim cu amănunte!

Comments

  1. doru says:

    La fel ca si sotul ei, asta sfideaza pe toata lumea! Nu are bani de bona la cat au furat?

  2. Alin says:

    Respect procurorilor

  3. ghita says:

    ce analfabeti sunt unii!!!

  4. Radu says:

    Ce are sula cu prefectura!? e o vorba in popor. Costi (a lu’ Ionita!?), “e grele”, nene, limba romana. Vezi sa nu-ti pocneasca tie ultimul neuron functional. Tanti “Chedutiu” ti-a atins coarda sensibila si te-a determinat sa o sustii. Vai, saraca mamica, e de compatimit acum, dar cand au sfidat si au praduit orasul asta, cum a fost? O sustineai si atunci?

  5. anit says:

    Puscaria ar fi prea putin pt ei,averea lor ar trebui confiscata si impartita oamenilor cu adevarat saraci…

  6. CORNEL says:

    Ar trebui sa-ti fie rusine de cate minciuni spui COSTI, ai o frustrare si asociezi lucruri care n-au nici o legatura , decat eventual cu mintea ta ingusta. Dar de oamenii care si-au pierdut locurile de munca din cauza acestor nesimtiti nu-ti pare rau? Au urmarit doar dobandirea de proprietati si au furat tot UCMR. Sa-ti fie rusine obrazului ca ai tupeu cat carul, mare nesimtit esti COSTI!

  7. Gigel says:

    Costi, uite un citat pentru tine:

    In cazurile Udrea, dar mai ales Ridzi a inceput, dupa condamnarea ultimei la cinci ani cu executare, o dezbaterea siropoasa despre umanitatea justitiei.

    Aici as putea intoarce dezbaterea cu argumente la fel de populiste intreband asa: dar cand a facut doi copii in plin proces penal nu stia la ce-i expune? Ce gasiti uman in retelele de coruptie de sub Udrea care, in plina criza, jumuleau statul cu zeci de milioane de euro?

    Toti cei care simt in aceste zile un fior de compasiune fata de cei arestati sau condamnati pentru fapte de coruptie sa arunce un ochi in spitale. Aici, voi, parintii sau copiii vostri intra cu o boala si ies cu trei. De aici s-au scurs milioane de euro sub forma de spagi si n-a mai ramas decat mizeria de azi. Compasiune simt intai de toate fata de halul in care am ajuns cu infrastructura civila, cu scolile, spitalele si drumurile. Din pacate, nu mai ramane nimic pentru cei care ne-au jefuit ani la rand si ne-au facut sa aratam ca o tara din lumea a treia, nu din UE.

    Citatul este din articolul Debutul unui fenomen: frica de puterea justitiei.

  8. sexe says:

    Mai ce tari sunteti toti la teorii, ca si la fotbal, va pricepeti la toate. Voi care acuzati de unde stiti amanuntele. Da Gigele ca si in cazul Udrea arestarile se fac fara sa existe probe, iar la final dosarele se claseaza ca nu sunt sustinute acuzatiile. Cand acesti corupti au dat un miliard sa ajunga deputati si doua miliarde sa ajunga senatori nu stiai si tu, de ce ai votat ca in fruntea tarii sa ajunga coruptii. Cand Boc taia salariile si ei furau voi ce atitudine ati luat, acum la final masuri de genul sa se ia tot sa dea la saraci nu va intoarce in trecut cand dicta proletariatul. In care UE vrei sa intrii cu propuneri ca cele de mai sus.

  9. Gigel says:

    Coaie, unde ai văzut matale c-am spus “sa se ia tot sa dea la saraci”?

    Nu-mi pune mie în gură dorinţele tale!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/