Direcția de Patrimoniu a Primăriei Reșița a apelat la instanță, ca să revendice terenul în suprafață de mii de metri pătrați, ce a ajuns în posesia Rujei Tablă. Oficialii municipalității sunt de părere că pământul nu i se cuvine, astfel că au deschis un proces civil ca să îl recupereze.
Doamnei Ruja Tablă va fi acum nevoită să facă mai multe drumuri la instanță. Asta, după ce Primăria, prin Direcția de Patrimoniu a constatat că terenul din Moroasa nu i se cuvine ei, ci statului. „Nu are nicio dovadă că este terenul ei”, a spus Marius Bălean, purtătorul de cuvânt al Primăriei Reșița.
Așa cum „Express de Banat” a mai scris, povestea terenului din Moroasa, o simplă cerere de rectificare a Cărţii Funciare formulată în instanţă, i-a fost suficientă unei bătrâne din Reșița pentru a intra în posesia unui teren foarte scump, pe care se va amplasa un întreg cartier de vile. Deasupra Camerei de Comerţ, terenul a fost parcelat deja pentru mai mult de 20 de vile, iar câteva sunt deja în construcţie. Există drum de acces, reţea electrică, cablu TV, telefon şi chiar Internet. Aici se creşteau animale până acum un an sau doi, dar acum totul este pus la punct pentru un cartier rezidenţial.
Ruja Tablă a cerut rectificarea Cărţii Funciare şi a obţinut în instanţă 11.500 mp de teren, practic, dublarea suprafeţei pe care o avea. Bătrâna a primit, un teren care valoarează mai mult de 250.000 de euro, teren al statului până mai ieri. De suferit în urma acestei rectificări de carte funciară au şi trei proprietari din zona respectivă, cărora le-au fost mutate parcelele cu câteva zeci de metri mai sus, unde terenul este accidentat.
Avere pentru nepoţi
„Eu am teren acolo de când mă ştiu. Nu am eu pe nimeni în spate, dar dacă e terenul meu, de ce să nu îl dau la nepoţi? E dreptul meu. Nu am ştiut că e atât de scump terenul acolo şi nici nu o să ridic vreo vilă, că nu am cu ce. O să-l dau la nepoţi”, ne-a declarat Ruja Tablă. După ce prima instanţă i-a dat câştig de cauză femeii şi statul a pierdut terenul de 11.500 mp, Consiliul Local a făcut contestaţie în anulare. Jurista municipalităţii s-a rezumat să depună concluzii scrise la dosar şi nu s-a obosit să scoată vreun cuvânt în faţa completului de judecată. Tribunalul Caraş-Severin a respins contestaţia ca fiind nefondată, astfel că, Ruja Tablă se poate apuca de afaceri.
Speculanţi imobiliari
Ceilalţi proprietari din zonă sunt convinşi că speculanţii imobiliari sunt în spatele bătrânei. “În 2008, Ruja Tablă a deschis proces şi a cerut rectificare de Carte Funciară. Avea 11.509 mp, iar în instanţă a obţinut dublarea suprafeţei. Nu s-a ţinut cont de expertiza cu trei topografi, de nimic şi a ajuns să primească 11.509 mp din terenul Primăriei. Terenul din zonă e parcelat deja pentru 26 de vile şi mai multe sunt deja în construcţie. E interes mare pentru aceste terenuri”, susţine Marinel Cremene, unul din proprietarii afectaţi de rectificarea de Carte Funciară.