VIDEO Ropote de aplauze la sediul USL din Reșița

Agitație mare în sediul USL de la Reșița, cu puțin înainte de ora 21.00. Membrii partidului, dar și simpatizanții au așteptat cu sufletul la gură primele rezultate ale exit poll-urilor. Prezenți în sediul de partid au fost și Iosif Secășan, candidat la un post de Senator în Colegiul 2, dar și Ionesie Ghiorghioni, vicepreședintele PNL la nivel de județ.

Procentul de peste 58 la sută, prezentat de televiziunile naționale la ora 21.00 a fost primit cu ropote de apaluze la Reșița, unde sediul USL a fost plin până la refuz de cei care au munci pe brânci pe parcursul întregii campanii electorale. Deși rezultate pentru colegiile din Caraș-Severin nu există la acest moment, liderii filialei județene sunt siguri că vor obține un procent semnificativ.

YouTube video

„Am spus că sper să avem o majoritate covârșitoare USL în parlament, care să poată să așeze un guvern stabil pentru România. Stabilitatea pentru România este garanția unei dezvoltări economice așteptate și a unei păci sociale mult așteptate de noi, un guvern în măsură să gestioneze patru ani de zile marile probleme ale României”, a declarat Iosif Secășan pentru „Express de Banat”, imediat după ora 21.00.

În ce privește Colegiul 2 Caraș-Severin, acolo unde a candidat pentru ocuparea unui post de senator, Iosif Secășan a spus că speră ca procentul său să fie cel puțin la fel de bun. „Sper să obțin un procent care să fie peste media pe țară”, a subliniat liderul liberal.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/