Proceduri, contravenții și sancțiuni – dezbatere la Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș!

centrul regional de afaceri timisoara

Alimentele și consumatorii acestora vor fi țintele principale ale seminarului găzduit de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș marți, 2 aprilie, începând cu ora 10. Astfel, în cadrul întrunirii, D.S.V.S.A Timiș, A.N.P.C Regiunea de Vest și D.S.P Timiș se vor focusa asupra unei bune înțelegeri atât în privința procedurilor, contravențiilor, cât și în privința sancțiunilor.

În cadrul dezbaterii din luna aprilie, fiecare orator se va strădui să transmită publicului părțile esențiale care-l vizează, după cum urmează:

  • Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș:

– proceduri privind autorizarea/înregistrarea unităților de producție și depozitare, precum și a unităților de vânzare cu amănuntul, prezentare de care se va ocupa dr. Adrian Radu Popa, șef Serviciul Catagrafie, Autorizare, Înregistrare și Evidență Informatizată;

  • Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorilor Regiunea Vest:

– consilierea agenților economici din punct de vedere al A.N.P.C, prezentată de Claudiu Sorin Susanu, Comisar Șef;

  • Direcția de Sănătate Publică Timiș:

– proceduri de reglementare sanitară, avize și autorizare, control – toate acestea prezentate de Ec. Cornelia CISMAS-MALAC, Director Executiv.

Seminarul dezbaterii din 2 aprilie va fi găzduit de Centrul Regional de Afaceri Timișoara al Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, B-dul. Eroilor de la Tisa nr. 22 (Sala Europa – etaj I).

Participarea la eveniment se poate face pe bază de înscriere, fie telefonic, la numerele: (0372) 185 244, (0372) 185 285, persoana de contact: Laura Barbu, fie online, pe site-ul – www.cciat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/