Probleme de infrastructură? Principalul pod din Lugoj prezintă fisuri la unul din stâlpii de rezistență

Aproape toate podurile și pasarelele pietonale din Lugoj au probleme. Ani buni nu s-au mai executat lucrări de întreținere la Podul de Beton, Pasarela Leucuța și Pasarela CFR.


Chiar dacă sunt cu mult mai noi decât Podul de Fier, dat în folosință de către austrieci în 1902, în cazul unei jumătăți a Podului de Beton, Pasarela CFR și Pasarela Leucuța, ridicate în „epoca de aur”, au apărut deja mai multe probleme: fisuri la infrastructură, piloni și rampe degradate sau dislocate, armături vizibile și corodate, elemente ce susțin calea de rulare, infrastructuri și trotuare ce au nevoie de reabilitare.

Spre exemplu, la Podul de Beton, pilonul din mijloc, în aval, a început să-și arate de ceva vreme scheletul, eroziunile fiind în stare avansată. O parte a bazei piciorului are o groapă de peste 40 de centimetri, care continuă să se extindă.

Deși în ultimii ani nu s-au mai făcut expertize care să arate cum stau, din punct de vedere al siguranței, podurile și pasarelele, primarul Francisc Boldea spune că nu sunt probleme. „În momentul de față, nu există nici sesizări de specialitate, nici rapoarte tehnice care să arate că Podul de Beton și partea construită înainte de război, și cea ridicată alături, în anii ’80, are probleme de rezistență la piloni. Nu au fost observate nici cedări ale structurii ce leagă podul de culeele de sprijin de pe ambele maluri. Fundațiile pilonilor sunt până la 20 de metri în jos și au fost realizate din ciment și armături rezistente la apă și coroziune. Eventualele erodări ale unor structuri de beton de suprafață, din jurul pilonilor nu afectează rezistența fundațiilor. Podul de beton este sigur pentru circulație. Până acum nu au fost niciodată probleme cu pilonii de susținere”, a declarat primarul Lugojului, Francisc Boldea.

Primăria Lugoj a prevăzut 300.000 de lei pentru reabilitarea Pasarelei Leucuța, bani din care vor fi executate doar lucrări de sablare, vopsire și turnare de covor asfaltic. Nu sunt bani alocați pentru rețeaua de apă care trece pe sub pod și este într-o stare deplorabilă. La mijlocul podului, chiar la coborârea pe insulă, de aproape un an țevile de alimentare cu apă de la Uzina Nr.2 oferă un duș gratuit, pierderi pe care le plătesc tot lugojenii. O altă scurgere a început recent la capătul podului, pe partea cu stația de carburanți OMV.

Nici pasarela care traversează liniile de cale ferată nu se prezintă în stare bună. Acolo sunt probleme la structura de rezistență și la calea de rulare. Pentru reabilitarea acesteia este prevăzută suma de 100.000 de lei, însă blocarea bugetului național pune în pericol aplicarea acestor investiții.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/