„Probabil Dunca vrea să ducă turiștii la Muntele Mic, să-i ia de la Herculane!”

casinoherculane by sungarden

Dezastrul pe care Romeo Dunca l-a descris după ce a vizitat Băile Herculane ar fi un fel de antireclamă pe care a făcut-o stațiunii de pe Valea Cernei, consideră primarul Cristian Miclău, care nu va ezita însă să-l ajute pe milionarul timișorean să ajungă președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.

Liberalul Romeo Dunca a folosit termeni duri după ce a vizitat, la pas, Băile Herculane. Primarul Miclău, colegul său de partid, s-a simțit atacat și a ripostat. Între cei doi nu a existat niciun dialog față în față, dar interesele partidului sunt puse pe primul loc de primarul Miclău, astfel că, asigură acesta, nu poate fi vorba despre vreun conflict. „Nu vreau să mai comentez nimic. Nu am avut nicio discuție, nici înainte, nici după. Nu sunt tensiuni, personal nici nu-l cunosc, l-am văzut o singură dată, la o ședință, în rest, nu am avut niciun contact. Probabil vrea să ducă turiștii la Muntele Mic, să-i ia de la Herculane, că de asta dau toți în Herculane, dar nu mai vreau să comentez că nu are rost.”, a explicat edilul de pe Valea Cernei.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

E mai mult decât evident că lui Cristian Miclău nu i-au picat deloc bine afirmațiile lui Romeo Dunca, dar și faptul că omul de afaceri n-a pus mâna pe telefon ca să lămurească lucrurile, dar chiar și așa, în campania electorală, cei doi vor trage în aceeași direcție. „Sprijin există, voturi sunt, îi acord sprijin, pe linie de partid trebuie să ne ajutăm unii pe ceilalți. Mai bine așa decât să ne punem contre!”, a spus Miclău.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/