Pro România Moldova Nouă țintește peste 10% la alegeri!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Tabloul politic de la malul Dunării devine, pe zi ce trece, tot mai colorat, deci implicit din ce în ce mai interesant! Asta atât în privința alegerilor europarlamentare, care vor avea loc în luna mai a acestui an, cât și în privința alegerilor locale, lupta pentru scaunul de edil-șef fiind programată să aibă loc în 2020.

Dincolo de liberali, social-democrați, verzi, reprezentanți ai Uniunii Sârbilor sau ai UNPR-ului, începând cu anul 2019 electoratului din Moldova Nouă i se vor mai adresa încă două partide. Astfel, pe lângă Partidul Mișcarea Populară, un alt partid, care tinde să prindă rădăcini la malul Dunării, este nimeni altul decât Pro România.

Într-un interviu, acordat pentru expressdebanat.ro, l-am întrebat pe Gheorghe Cârpian, membru al echipei Pro România de la Moldova Nouă, ce așteptări are partidul din care face parte pentru orașul de la malul Dunării, în contextul alegerilor care se apropie cu pași repezi: europarlamentarele din 26 mai. Drept urmare, iată care este primul pas pe care oamenii lui Victor Ponta îl vor face în viitorul apropiat: „În cadrul alegerilor europarlamentare, atât Organizația Pro România de la Moldova Nouă, cât și cea de la nivel județean își dorește să obțină un prag de peste 10% din voturile alegătorilor. În momentul de față, suntem la început de drum și nu ne facem filme că am putea face minuni. Cu toate că ne-am dori acest lucru. Dar, acesta este targetul organizației la nivel de oraș”.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Organizația Pro România din orașul traversat de Dunăre nu se va opri doar la alegerile din luna mai a acestui an, ci intenționează să intre în competiția pentru alegerile locale din 2020: „În mod sigur, Pro România va intra în competiția următoarelor alegeri locale, programate să aibă loc anul viitor. Însă, despre viitorul candidat pe care-l vom nominaliza să ne reprezinte, momentan, suntem încă la faza de discuții”, anunță Cârpian.

Chiar dacă viitorul candidat la primărie din partea Pro România este încă în faza de discuții, am fost curioși să aflăm de la Gheorghe Cârpian ce calități ar trebui să întrunească acesta pentru a putea fi votat de electorat. În acest sens, iată cum va trebui să se prezinte candidatul de centru-stânga în lupta pentru scaunul de edil-șef, la Moldova Nouă, în viziunea omului lui Ponta de la malul Dunării: „Din punctul meu de vedere, acesta ar trebui să fie, în primul rând, un bun profesionist. Un om calm, un om așezat. Ne dorim ca lucrurile să decurgă normal, cu calm, fără prea mult tumult. Dar, cel mai important, candidatul pentru primărie va trebui să fie un bun cunoscător al problemelor orașului Moldova Nouă. Un om care a trăit în zonă și care trăiește în zonă”.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/