Privatizarea „sănătăţii” generează convulsii sociale

Cea mai recentă comisie de Dialog Social a Județului Caraș-Severin a adus în dezbatere un subiect aprins, care se referă la privatizarea sistemului de sănătate. Comentariile sindicaliștilor nu s-au lăsat așteptate, aceştia lansând atacuri dure la adresa celor care ne conduc.

Noua Lege a Sănătății care, probabil, va intra în vigoare din 2012, așa cum visează Guvernul, aduce modificări radicale sistemului de sănătate. Oficialii de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate își fac griji în privința proiectului de lege și spun că locuitorii din Caraș-Severin vor fi luați prin surpindere de modificările aduse și nu le vor putea face față. Asta pentru că statul intenționează să privatizeze “sănătatea” și să desființeze casele de asigurări de stat. “Preconizez un mare haos în aceste condiții. Asiguratorii privați vor prelua tot ce înseamnă sănătate. Noua lege va crea convulsii majore”, susține Mirela Zeman, președintele CJAS Caraș-Severin. Directorul general a adăugat că populația României nu este încă învățată că trebuie să plătească pentru serviciile pe care le primește în schimb, ceea ce este un mare minus pentru planurile de viitor ale Guvernului.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Întâmpinare pe masa lui Boc
Sindicaliștii prezenți la întâlnire au luat imediat atitudine și l-au tras la răspundere pe subprefectul de Caraș-Severin, Nicolae Verindeanu, care privea cu seninătate cele prezentate de oficialii CJAS. “Nu se poate să spuneți că vom trăi și vom vedea. Trebuie să facem o întâmpinare adresată Guvernului României, prin care să îl înștiințați despre nemulțumirea noastră. Privatizarea sistemului de sănătate înseamnă genocid”, a spus Nicolae Drăgan, președintele BNS Caraș-Severin. Acesta l-a avertizat pe reprezentantul Guvernului în teritoriu că lucrurile nu se vor opri aici, vizibil deranjat de intenția celor de la centru de a-și asuma legea, fără ca aceasta să intre în dezbatere publică. “E corect, suntem de acord că trebuie schimbat sistemul, însă nu cu o lege pe genunchi, care să fie aprobată în grabă”, a adăugat liderul sindical. Acesta a spus că sindicatele din județ se vor întruni în perioada următoare și vor decide ce măsuri vor lua cu privire la intenția de privatizare a sănătății.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/