Prințesele trecutului sunt readuse la Herculane în documentarul Wild Charpatia!

O parte dintre membrii echipei de la Travel Channel au fost prezenți la Băile Herculane în acest weekend. Asta, pentru a prezenta în exclusivitate o parte din materialul filmat în 2012.

Celebrul Charlie Ottley, prezentatorul documentarului, s-a reîntors în orașul-stațiune pentru că i s-a părut firesc să prezinte acolo pentru prima dată, în exclusivitate, o parte din munca echipei Travel Channel, realizată în urmă cu aproape patru ani. Ghidul de turism Ilie Rădoi a luat cuvântul vorbind despre promovarea turismului în zonă și a prezentat echipa. Cu acest prilej, Charlie Ottley a declarat că în zona Băilor Herculane sunt peisaje extraordinare și că stațiunea trebuie să reintre în circuitul turistic internațional, propulsându-se ca locație de relaxare, turism cultural-istoric și de aventură. Pentru a reveni la adevărata valoare, bijuteriile arhitectonice trebuie reabilitate, orașul având o istorie care cu greu poate fi egalată.

De altfel, în 2012, atunci când a vizitat stațiunea pentru prima dată, Ottley concluziona că planurile pentru restaurare a clădirilor ar putea reașeza Băile Herculane pe harta turistică a lumii.

„În anii 1730, în timpul Imperiului Habsburgic, Herculane și-a dobândit renumele. Au apărut multe complexuri regale, toate în stilul baroc austriac. A găzduit o panoplie de regi, regine și celebrități ale epocii. Dar sfârșitul Imperiului Habsburgic și decăderea turismului străin au dus la degradarea și stingerea bogățiilor lui, ca tencuiala și vopseaua care acopereau străzile somptuoase”, se povestește în documentar. Cele două clădiri care au atras atenția prezentatorului sunt Băile Imperiale Neptun și Hotel Roman. Amândouă sunt prezentate atât pentru gloria din trecut, cât și cu speranță în viitor.

„Din fericire, există planuri pentru restaurarea acestui monument, precum și a mai multor clădiri istorice. Se  pare că, în viitorul apropiat, acest secret bine păstrat va redeveni o mândrie a României”, este concluzia prezentatorului.

Din 2012 și până în prezent, în stațiune s-au schimbat multe lucruri, însă nici în 2016 Băile Herculane nu pot concura cu alte stațiuni balneoclimaterice, celebre în Europa.

FOTO: savoart.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/