Să facem împreună un exerciţiu de imaginaţie. Imaginează-ţi, deci, cititorule, că te-ai născut undeva în Clisura Dunării, la o vâslă distanţă de Iugoslavia. Că ai prins perioada embargoului impus de NATO vecinilor noştri şi că, din spirit frăţesc, ai pus umărul la încălcarea embargoului. Dar l-ai pus atât de vârtos, încât ai ajuns să devii un fel de Prinţ al Clisurii. Intrat apoi rapid în graţiile lui Verde Împărat, afacerile îţi înfloresc sub protecţia Înaltei Curţi.
După 15 ani de domnie la graniţa cu sârbii, te trezeşti însă într-o dimineaţă în lanţuri. Eşti judecat şi trimis în temniţă pentru că, se dovedeşte, ai creat şi condus cea mai mare reţea de contrabandă cu tutun din Clisura Dunării. Oştenii tăi sunt revoltaţi. Ei au crescut împreună cu tine, alături de tine, iar tu le-ai fost răpit de oamenii legii! Rămaşi fără prinţul lor, oamenii îţi caută un înlocuitor. Şi o aleg pe doamna ta, pe prinţesă! Nu mult de la instalarea acesteia pe tronul împărăţiei, Prinţesa Clisurii ajunge însă şi ea în pragul întemniţării. Până să vie ziua judecăţii, vine o alta: ziua ieşirii de după gratii a ta, a Prinţului care şi-a executat ca un martir condamnarea.
La scurt timp, vine vremea ca oamenii cetăţii să fie chemaţi din nou să-şi aleagă liderul. Au făcut-o într-una din zilele trecute şi, tu având interdicţie la tron, au menţinut-o acolo pe doamna ta, pe Prinţesa Clisurii. Care ieri, la reinstalarea pe jilţ, a intrat în sala tronului însoţită de prinţ, de fiică şi de ginere. Şi a sunat goarna în cetate, chemându-şi la ordin subalternii.
Dacă ai reuşit să te imaginezi în această poveste, mai departe, cititorule, o să te trezim la o neverosimilă întâmplare post-electorală. Şi-o să-ţi spunem ce-a făcut prinţesa edilitară odată ce angajaţii din subordine au fost aliniaţi în faţa familiei conducătoare. A chemat maşina de la salubritate, maşina de adunat gunoaie, şi a postat-o în faţa primăriei. Apoi a început să înşiruie numele unora dintre slujbaşii aflaţi acolo. Numele acelora care dăduseră cu subsemnatul în faţa oamenilor legii, împotriva familiei princiare! Le-a pronunţat numele, apoi le-a arătat ieşirea spre maşina de gunoi. „Afară, gunoaielor!“, a strigat ea isteric. Prinţesa Clisurii şi-a început în forţă noul mandat. Mira-v-aţi?