Prinsă la o pizza! Mandat european pe numele unei lugojence acuzate de înșelăciune

ana viorica muresan

Polițiștii lugojeni au pus în aplicare un mandat european de arestare emis pe numele unei lugojence, Ana Viorica Mureșan (fosta Căldăraș) Aceasta a fost reținută de polițiștii lugojeni după ce a luat masa la o pizzerie din oraș, fără să opună rezistență în momentul în care a fost înconjurată de forțele de ordine.

După o scurtă audiere, lugojeanca a fost reținută și a petrecut noaptea în arestul IPJ Timiș, după care joi, 9 iunie, a fost dusă în fața magistraților care au confirmat faptul ca ea era persoana pe numele căreia a fost emis un mandat european de arestare.

„În baza art.104 alin.6 din Legea 302/2004 dispune executarea mandatului european de arestare emis la data de 13.05.2022 de Tribunalul Judiciar din Epinal în dosar nr. 21075000017 pe numele persoanei solicitate Mureșan (fostă Căldăraș) Ana-Viorica și dispune predarea acesteia către organele judiciare din Franța. În baza art.104 alin.3 din Legea 302/2004 constată că persoană solicitată a consimțit la predarea sa organelor judiciare din Franța și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității. În baza art. 104 alin. 10 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune arestarea persoanei solicitate Mureșan (fostă Căldăraș) Ana-Viorica, pe o durată de 30 (treizeci) de zile, începând cu data de 09.06.2022 și până la data de 08.07.2022, inclusiv. În baza art. 98 alin.2 din Legea nr. 302/2004 republicată, dispune respectarea condiției ca în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate de către autoritățile din Franța, persoana solicitată să fie transferată în Romania pentru executarea pedepsei”, se precizează în minuta întocmită de Curtea de Apel Timișoara.

Femeia va ajunge în fața judecătorilor din Franța în câteva zile, fiind vizată într-un dosar deschis pentru înșelăciune.

Sursă foto: lugojinfo.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/