Prins băut la volan de două ori în aceeași noapte

Șofer din Resita cu sticla de bere în mână la volan.
Stiri Timisoara si Resita banner cu energie geotermala

Aventura unui șofer pe străzile Reșiței s-a încheiat abia după două vizite la spital. Bărbatul a fost prins conducând mașina sub influența alcoolului la distanță de doar câteva ore.

Un șofer ambițios, dar aflat sub influența alcoolului, le-a dat de furcă polițiștilor cărășeni. Sâmbătă-noapte, la ora 23.50, bărbatul de 35 de ani din Reșița a fost prins de polițiști în zona Triaj, asta după ce refuzase să oprească la semnalele polițiștilor pe Calea Timișoarei. Oamenii legii au stabilit că șoferul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și emana halenă alcoolică, dar a refuzat testarea cu aparatul etilotest, așa că l-au condus la spital pentru analize de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

După nici 4 ore, polițiștii au observat pe bulevardul Muncii o mașină fără numere de înmatriculare, dar care semăna cu autoturismul oprit mai devreme în zona Triaj. Au vrut să oprească mașina, însă nici de această nu au avut succes din prima. „Întrucât și de această dată conducătorul auto a refuzat să oprească la semnalul regulamentar, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, fiind blocat și oprit pe aceeași stradă. La volanul mașinii a fost identificat același bărbat de 35 de ani, care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,49 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus din nou la spital unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, spun polițiștii cărășeni.

Stiri Timisoara promovare banner maxagro Stiri cu Muzeul din Timisoara

Șoferul teribilist a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca astăzi instanța să ia o decizie în privința lui. După aventura de sâmbătă-noapte, acesta s-a ales cu două dosare penale, primul pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice. Cel de-al doilea dosar vizează comiterea infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Stiri si Publicitate, joburi in Timisoara si Resita STPT job 1000x200 Stiri si Publicitate in Timisoara si Resita 1000x100 edb
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/