Prin anii ’80 ne dădeam banii călăuzelor pentru a ne duce în Occident, acum le prindem şi le băgăm la puşcărie. Noi ne „cărăm” acum liberi, sirienii şi ceilalţi, pe bani

Povestea cu migraţia ilegală de acum îmi aduce aminte de ce se întâmpla în anii de „dezvoltare multilaterală a societăţii româneşti socialiste în drumul său înspre făurirea omului nou, cel ce va împământeni comunismul în Republica Socialistă România”. Ţin să spun că am citat aproximativ, pentru dinozaurii ce se vor trezi să mă spurce că nu le-am reţinut cu atenţie scursurile din carneţelele lor roşii. Şi mă felicit că le-am uitat, pentru că omul lor cel nou era o utopie, un posesor de gamelă şi de salopetă, făcând rugăciuni de proslăvire guşaţilor sistemului. Pe fondul unei sărăciri accentuate a populaţiei, mare parte a românilor şi-a luat lumea în cap şi a încercat să evadeze din lagărul comunist român. Acum, un mic exerciţiu de logică. Dacă în România comunistă curgea lapte şi miere, de ce să tinzi la evadarea din Paradis? Numai un nebun putea să recurgă la asemenea gesturi. Şi mulţi au fost internaţi în spitalele de psihiatrie. Sunt zeci, poate sute de documente, mărturii despre tentativele de „trecere frauduloasă a graniţei RSR”. Marele popor prieten sârb avea şi el, prin organele sale represive, cota de „daţi înapoi”. Mai clar, românii credeau că odată ajunşi pe teritoriul prietenului sârb erau deja în drum spre Occident. Eroare! Sârbii îi împachetau pe rebeli şi îi trimiteau înapoi, în raiul comunist. Sunt lucruri pe care cei cel puţin de vârsta mea nu le pot uita. Unii dintre cei ce se săturaseră şi aveau şi un mare curaj, încercau să treacă Dunărea înot, agăţaţi de o cameră de tractor, cu butelii de oxigen, pe uscat etc. Cu riscuri enorme. Puteai fi împuşcat, puteai fi repatriat de prietenii sârbi. Şi atunci, au apărut călăuzele. Cele care îţi garantau un procent de reuşită de peste 90 la sută. Dacă nu erau înţeleşi cu sârbii, reuşita se ducea la sută la sută. Fireşte că plăteai călăuza. În mărci germane. Sau în Dacii. Sau în zeci de mii de lei. Pe-atunci, călăuzele erau biletul nostru spre lumea liberă. Acum observ cum instituţii ale statului român, laolaltă cu cetăţeni români condamnă călăuzele şi migraţia celor din Orient. Li se caută tot felul de pricini în a emigra în UE. Că nu au una, nu au alta. Noi, în anii ’80, le aveam pe toate?

• Tweet
• Pin It