Primul contract de modernizare a liniei ferate pe care trenurile vor circula cu mare viteză, aproape de semnare. Anunțul ministrului Grindeanu

cale ferata

În aproximativ două săptămâni s-ar putea semna primul contract de modernizare a liniei de cale ferată dintre Caransebeș și Arad, la Timișoara, a anunțat ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Lotul 1 Caransebeș – Lugoj, la care face referire oficialul, are aproape 40 de kilometri lungime. 

Recent, Ministerul Transporturilor a semnat contractul de finanțare de aproape 9 miliarde de lei pentru modernizarea căii ferate Caransebeș – Arad.

„În principiu, ar trebui să se încheie toate acele perioade de contestații pentru câștigătorii desemnați de CFR. E o lucrare pe care nu știu dacă foarte mulți o cunoașteți, cel puțin în ceea ce privește Timișoara. O să vin împreună cu proiectanții, în momentul în care vom semna contractele pe loturile 2 și 3, să vedeți ce lucrări vor fi în Timișoara. Nu e vorba doar de dublarea căii ferate, de modernizare și de toate lucrurile la care poate ne-am gândit cu toții, ci sunt și lucrări care au impact asupra orașului, cu intersecții, cu lucruri care vor face traficul mult mai ușor, la Baader și pe toate celelalte intersecții, iar această suma este una care, spuneam, pentru zona aceasta este cea mai mare alocată. Sper ca în două săptămâni să poată fi semnat primul contract.”, a declarat ministrul Sorin Grindeanu.

Proiectul prevede, potrivit ministrului, inclusiv un sens giratoriu suspendat la intersecția de la strada Baader din Timișoara.

Vă reamintim, tronsonul de cale ferată Caransebeș – Timișoara – Arad are o lungime de aproximativ 160 de kilometri și este împărțit în patru loturi: Caransebeș – Lugoj, Lugoj – Timișoara Est, Timișoara Est – Ronaț Triaj și Ronaț Triaj – Arad. Banii pentru lucrări vin prin PNRR. Practic, proiectul prevede dublarea liniei de cale ferată pe tot traseul, refacerea acestor linii astfel încât trenurile să poată circula cu până la 160 hm/oră, modernizarea gărilor și construirea de pasarele pietonale.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/