Primele sancțiuni din acest sezon pentru cei surprinși de zăpadă

Prima zi de ninsoare mai serioasă aduce și primele sancțiuni pentru cei care nu au înțeles să își îndeplinească obligațiile. Cea mai mare problemă pentru șoferi a constituit-o ieri Drumul Județean 581 Reșița-Grădinari.

Ieri a fost prima zi în care șoferii au circulat în Caraș-Severin pe drumuri albe, dar și prima zi în care celor îndreptățiți să le curețe nu le-a păsat. Cea mai mare problemă a fost pe Drumul Județean 581 Reșița-Grădinari, acolo unde șoferii și-au testat abilitățile. Unora nu le-a ieșit, așa că au ajuns cu mașina în șanț. Din fericire, nu s-au înregistrat accidente cu victime, însă asta nu înseamnă că firma responsabilă de acel tronson va scăpa basma curată. Cel puțin asta declară comisarul-șef Decebal Davidoiu, șeful Poliției Rutiere Caraș-Severin: „O să îi aplicăm sancțiunea celui care se ocupă de deszăpezire. Consiliul Județean este administrator, dar este o firmă contractată să asigure deszăpezirea pe sectorul respectiv. Sancțiunea se va aplica acelei firme. Ori va fi varianta avertismentului, având în vedere că e prima oară, ori va fi amendă și se poate merge până la 100 de puncte amendă în condițiile actuale, între 20 și 100 de puncte”.

Express de Banat a prezentat ieri starea drumului dintre Reșița și Grădinari, acolo unde, în momentul în care firma de deszăpezire a intervenit, lucrurile s-au făcut rudimentar. Câțiva muncitori aruncau material antiderapant cu lopata ici-colo.

15271604_1206726756039701_1923884469_o

CITEȘTE ȘI: Zăpada a (sur)prins drumul județean Reșița-Grădinari… nepregătit de iarnă

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/