Primele emoții pentru dascălii care vor să fie directori de școli: începe proba scrisă

Peste 250 de profesori din județul Timiș sunt așteptați să susțină vineri prima probă din cadrul concursului de directori de școli. Este vorba de proba scrisă, care se va desfășura la centrul de examen deschis la un liceu din Timișoara.

Încep primele emoții pentru dascălii care doresc să ocupa funcția de director de școală. Inspectoratul Școlar Timiș anunță că vineri, 15 octombrie, se va desfășura proba scrisă din cadrul concursului, la care sunt așteptați să participe 254 de candidați.

Vineri va avea loc proba scrisă. La prima etapă, și anume evaluarea dosarelor, din cele 265 de dosare depuse, 254 de candidați au fost validați. Aceștia vor participa la proba scrisă a concursului care va avea loc vineri, la Colegiul Național „C.D. Loga” din Timișoara. Proba se va desfășura pe parcursul întregii zile, pentru că în aceeași zi are loc evaluarea probei scrise. Evaluarea se face în fața candidatului. Până luni se pot depune contestațiile, iar rezultatele finale vor fi transmise între 25 – 27 octombrie”, a declarat Marin Popescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.

În această săptămână, Ministerul Educației a luat decizia de a organiza o sesiune suplimentară a probei scrise, pentru candidații care nu se pot prezenta vineri din cauza Covid-19. Aceasta va avea loc în data de 28 octombrie. La nivelul județului Timiș sunt deja șase candidați care nu pot participa la proba scrisă de vineri.

Profesorii care promovează proba scrisă vor susține interviul, care va debuta în data de 15 noiembrie și se va desfășura timp de aproape o lună.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/