Primele condamnări în „Rețeaua Pauru”, care aranja la Registrul Auto mașinile furate din Italia!

Gruparea despre care procurorii DIICOT spun că ar fi fost condusă de Ovidiu Seghedi, zis „Pauru”, și-a aflat primele condamnări în instanță, după ce o parte din membrii grupului infracțional organizat și-a recunoscut faptele.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au făcut pe 15 mai 2017 un număr de 6 percheziții domiciliare pe raza municipiilor București, Timișoara, Reșița și a județului Caraș-Severin. Aceștia aveau în vizor 7 suspecți, care și-ar fi făcut un scop din a fura mașini din Uniunea Europeană, în special din Italia. Printre ei se afla inspectorul RAR Timiș, Flavius Țunea, dar și un consilier local ALDE din Făget, Dan Lucian Nicorescu.

Reținut și arestat preventiv de judecătorii de drepturi și libertăți, Nicorescu a fost plasat în arest la domiciliu. Fiind angajat al Serviciului Județean de Ambulanță Timiș, judecătorii de drepturi și libertăți ai Curții de Apel Timișoara i-au aprobat acestuia să părăsească domiciliul pentru a merge la serviciu, la SAJ Timiș, dar și pentru a merge duminica la slujbele Parohiei Ortodoxe din Temerești, un sat aparținător al Făgetului. Probabil clemența magistraților nu a fost inutilă, căci Nicorescu a recunoscut în timpul anchetei penale faptele și a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DIICOT.

Ajuns pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, acordul de vinovăție îl scotea vinovat pe ambulanțier de 6 infracțiuni, acesta primind o condamnare de 2 ani și 8 luni de închisoare plus pedepse complementare și accesorii care constă în interzicerea mai multor drepturi. De asemenea, judecătorul a apreciat că se impune și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, cu o perioadă de încercare de 3 ani.

Și Flavius Țunea, fiul fostului prefect și legătura de la RAR a rețelei, a semnat cu procurorii DIICOT un acord de recunoaștere a vinovăției, acord asupra căruia urmează să  se pronunțe instanța.

YouTube video

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/