Prime și stimulente de zeci de mii de lei acordate ilegal! Curtea de Conturi reclamă un prejudiciu uriaș la principala societate deținută de Consiliul Local Lugoj

Controlul Curții de Conturi Timiș la una dintre cele două societăți aparținătoare Consiliului Local Lugoj a scos la iveală nereguli serioase în modul în care au fost gestionați banii acesteia.

Inspectorii au descoperit că directorii societății Meridian 22 Lugoj și-au acordat ilegal prime și stimulente de zeci de mii de lei, pe lângă salariul încasat în fiecare lună. Acest lucru în condițiile în care societatea nu și-a mai permis să plătească orele suplimentare către angajații care au intervenit 24 de ore din 24 la avariile produse la rețeaua de apă și canalizare a Lugojului. Conform raportului de control, directorul general de la acea vreme, Iosif Groza, în prezent pensionar, directorul economic Florin Iovescu, acum director general al societății și directorul tehnic Dan Florea, au încasat ilegal peste 14.000 de lei, constând în tichete de masă și tichete cadou, a care se adaugă și alte beneficii.

„Din controlul efectuat asupra legalității efectuării unor cheltuieli de personal, a rezultat faptul că, în anul 2017, au fost acordate tichete de masă și tichete cadou directorului general, directorului tehnic și directorului economic ai entității verificate, fără respectarea prevederilor legale, la nivelul sumei de 14.248 lei”, se precizează în documentul Curții de Conturi.

În urma verificărilor a mai ieșit la iveală că și în anul 2018 au existat alte plăți considerate nelegale, care au fost efectuate de către directorii societății, în privința unor drepturi de natură salarială în afara remunerației prevăzute de actele normative în vigoare.

Raportul de control precizează: „Din controlul efectuat asupra legalității efectuării unor cheltuieli de personal, a rezultat faptul că, în anul 2018, în lunile iulie și august, au fost acordate directorului general, directorului tehnic și directorului economic ai entității verificate, bonusuri pentru performanță constând în cota de 10% din profitul net al societății, în suma de 12.564 lei”.

Curtea de Conturi a recomandat recuperarea integrală a prejudiciului de aproape 27.000 de lei, la care se mai adaugă alți peste 12.000 de lei bani achitați pentru concedii de odihnă neefectuate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/