De mai bine de o săptămână, lucrările de modernizare a străzilor interioare din Padina Matei și Gârnic s-au reluat, după ce au fost sistate pe perioada iernii.
Un milion de euro este valoarea proiectului derulat de Primăria Gârnic. Fondurile sunt investite în modernizarea a 16 străzi, 14 dintre în localitatea Padina Matei. Primarul Nicolae Tismănariu este optimist și spune că, cel mai probabil, până în toamnă toate tronsoanele vor fi gata.
„Modernizarea străzilor o facem cu fonduri europene, obținute prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale. La Gârnic, din cele două străzi cuprinse în proiect, una este realizată. La Padina Matei, în schimb, se lucrează pe toate, aici procentul de realizare este undeva între 60 și 70%. Prin septembrie, preconizăm noi că se vor încheia lucrările, căci mai avem aproape un kilometru de rigole carosabile, iar aici merge puțin mai greu, și aproximativ trei kilometri de asfalt de turnat.”, explică primarul comunei Gârnic.
De săptămâna viitoare se vor relua lucrările și la alimentarea cu apă în localitatea Gârnic. Mai sunt de introdus aproximativ 150 de metri de rețea, de montat bazinele de stocare și captare și de instalat pompele de apă.
„Vom relua și lucrările de modernizare a străzilor în localitatea Gârnic, o altă investiție de un milion de euro, derulată, de această dată, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. În total sunt 3,8 km, însemnând opt străzi. Am mai lucrat și anul trecut la nivelare, la taluzare, dar nu asfaltăm până nu facem și probele de presiune la apă pe conducte. Lucrările la drumuri se vor desfășura concomitent cu probele de presiune, pentru a nu avea surprize ulterior. Undeva prin vară vom da drumul și la apă pe rețea.”, a mai precizat Tismănariu.