Primarul unei comune din Timiş şi trei membri ai familiei sale au coronavirus

Primarul comunei Sacoşu Turcesc, Gabriel Adrian Koller, a fost diagnosticat în această dimineaţă cu coronavirus. Acesta era în izolare la domiciliu, după ce alte două persoane din Primărie au fost găsite infectate, iar primăria este închisă de o săptămână.

Pe lângă edil, alte trei persoane din familie au fost infectate cu coronavirus: mama, cumnata şi soţia. Primarul se teme pentru starea de sănătate a mamei lui, care este cu moralul la pământ. Aceasta are 72 de ani şi suferă şi de alte afecţiuni, diabet şi tensiune. În momentul de faţă, atât primarul, cât şi cei trei membri ai familiei se află internaţi la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara.

„Astăzi la ora 9.00 am fost sunat de către cei de la DSP şi am fost anunţat că am fost depistat pozitiv, eu şi alţi trei membri ai familiei, soţia, mama şi cumnata, după ce joi, la ora 17.00, ne-au făcut testele. N-am niciun simptom, nu am dureri de cap, de gât, nu am febră. În urmă cu 30 de minute am fost luaţi cu izoleta şi transportaţi la Spitalul «Victor Babeş» din Timişoara. Am fost în contact cu primele două persoane din Primărie depistate şi de la ele cred că am luat virusul”, a afirmat Gabriel Adrian Koller, primarul comunei Sacoşu Turcesc.

Până acum există 14 persoane confirmate pozitiv în comuna Sacoşu Turcesc şi un deces, însă mai sunt locuitori care aşteaptă rezultatul testului. Primarul ţine să menţioneze că în ciuda acestui fapt localitatea nu este în carantină, ci doar s-au impus restricţii de circulaţie. Cine poate hotărî dacă Sacoşu Turcesc va intra în carantină este MAI, în urma unei analize amănunţite, dar încă nu s-a luat această decizie.

„Dacă trecem de 40 de cazuri cred că atunci se va lua această decizie, deocamdată s-au instituit doar restricţii de circulaţie”, afirmă primarul, corectând o precizare pe care o făcuse în urmă cu câteva zile, atunci când anunța că localitatea s-a închis.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/