Primarul Torma se întoarce la blocul-fantomă!

Primăria Moldova Nouă a început să culeagă roadele trecerii lui Adrian Torma în familia social-democrată, astfel că, în urma rectificării bugetare, orașul la malul Dunării are cu 2,3 milioane de lei în plus la bugetul local.

Fără probleme în privința salariilor angajaților, primarul Torma explicat pentru expressdebanat.ro care este traseul celor peste două milioane de lei repartizați de către Ministerul de Finanțe: „Noi nu am avut probleme cu indemnizațiile către persoanele cu handicap. Am avut o problemă care ține de plata salariilor și contribuțiilor la salarii, dar odată cu cei 2,3 milioane de lei vom reuși să echilibrăm instituția și să facem plățile restante la diverși furnizori, unde am întârziat un pic”.

Mai mult decât atât, după achitarea tuturor cheltuielilor până la sfârșitul anului, mai rămân bani și pentru a fi repusă în discuție problematica blocului 34, edificiul pe care edilul Torma l-a avut în vizor încă din timpul campaniei electorale din 2016: „După o analiză pe care o vom face, eu și colegii mei ne dorim să alocăm sume pentru câteva proiecte noi din bugetul local și să reactivăm problema blocului 34, una dintre promisiunile mele de campanie. Totodată, vrem să rezolvăm și problema parcărilor, dar și cea a drumurilor”.

În același timp, șeful administrației publice locale de la malul Dunării a anunțat că problema drumurilor va deveni istorie în orașul pe care-l conduce, odată cu semnarea contractului pe FDI care, în momentul de față, ține doar de tranșarea unor chestiuni tehnice, după cum a explicat edilul-șef.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/