Primarul Torma mai urcă o treaptă în PSD Caraş-Severin: „Sper ca împreună cu echipa să aducem plus valoare nu doar partidului, ci şi judeţului”

untitled design set 970x90 px

Întrucât nu a ținut neapărat să fie „și moțul partidului”, cu ocazia alegerilor Biroului Executiv al Organizației PSD Moldova Nouă, șefa social-democraților cărășeni, Luminița Jivan, a considerat că edilul Adrian Torma și-ar putea dovedi eficiența în cadrul filialei județene, motiv pentru care i-a propus primarului un post de vicepreședinte în cadrul echipei PSD Caraș-Severin, o propunere primită cu brațele deschise de către edilul-șef.

Dacă în luna septembrie a anului trecut șeful administrației publice locale de la malul Dunării făcea oficial pasul spre familia social-democrată, după ce partidul cu ajutorul căruia a câștigat alegerile în 2016 (PNL) i-a arătat ușa din dos, astăzi Adrian Torma mai urcă o treaptă în cadrul organizației județene, el urmând să ocupe aici funcția de vicepreședinte, ceea ce înseamnă că acesta e tot mai aproape de echipa tânără, gata să pună capăt unor rețete bine sedimentate de-a lungul timpului, rețete care nu și-au dovedit utilitatea.

„Cred că propunerea doamnei Luminița Jivan are la bază faptul că a văzut în mine o persoană implicată, o persoană care își asumă niște lucruri, care sparge barierele când vine vorba de mentalități și abordări în administrația publică, o administrație publică destul de conservatoare și destul de restrictivă atunci când vine vorba de pârghii de dezvoltare, iar oamenii care au curajul de a împinge aceste bariere și de a schimba lucrurile ar trebui să fie promovați. Probabil că oferta a venit și datorită acestei abordări ale mele.”, a explicat Adrian Torma pentru expressdebanat.ro.

În ciuda faptului că nu este prima dată când ocupă o astfel de funcție, edilul social-democrat are mari speranțe că din această postură va putea aduce plus valoare nu doar partidului, ci întregului județ: „Din punctul meu de vedere cunosc ce-nseamnă să fii în conducerea județeană a unui partid pentru că și la PNL am ocupat funcția de vicepreședinte. Aici sper ca, împreună cu echipa de conducere, cu doamna președinte, cu domnul președinte executiv, cu domnul secretar general și cu ceilalți vicepreședinți, să putem aduce plus valoare nu doar partidului, ci și comunităților pe care le păstorim și, cel mai important, întregului județ Caraș-Severin, județ cu foarte multe oportunități, însă cu puține dintre ele puse în aplicare.”, a mai ținut să puncteze primarul orașului din Clisura Dunării.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/