Consiliul Județean Caraș-Severin urmează să distribuie, zilele acestea, către unitățile administrativ-teritoriale cota de 6% din impozitul pe venit, după ce la ședința din ianuarie bugetul nu a trecut, iar Opoziția a cerut o echilibrare a schemei de repartizare a banilor către primării.
Nicolae Tismănariu, primarul din Gârnic, căruia prin proiectul de hotărâre inițial i se aloca suma de 225.000 de lei, speră ca în urma renegocierilor, comuna să mai primească ceva în plus, pentru a-și putea duce la final proiectele de dezvoltare locală.
„N-am idee ce se va întâmpla la următoarea ședință și dacă vom mai primi ceva bănuți în plus. Sper să fie așa, pentru că, indiferent de culoarea politică, cu toții avem nevoie de bani pentru cofinanțări ori studii de fezabilitate. E greu să te descurci cu 225.000 de lei, când ai 11 proiecte și ai nevoie de bani.”, a spus primarul din Gârnic.
Tismănariu mai spune că suma mică pe care a primit-o nu l-a surprins deloc, fiind obișnuit cu astfel de situații: „Sperăm să urcăm și noi măcar la nivelul celorlalte primării, că de fiecare dată de Gârnic cam uită toată lumea. Și nu e firesc ca unii să se descurce cu 200.000, iar alții cu 400.000 de lei, e mult prea mare diferența! (…) Iar dacă suma inițială rămâne neschimbată, nu avem ce face, decât să ne descurcăm. Suntem oarecum obișnuiți, pentru că de ani de zile Gârnicul a fost vitregit, atât de venituri primite de la CJ, cât și la drumuri județene, în mod special la DJ 571, care trece pe la noi prin localitate și pe care nu s-a făcut nicio investiție.”.