Dominic Fritz se laudă cu faptul că Primăria Timișoara a realizat în timpul vacanței o serie de lucrări în școlile și grădinițe din oraș, astfel că unitățile de învățământ sunt pregătite să-i întâmpine pe elevi, de luni.
Luni, 5 septembrie, începe un nou an școlar, astfel că pregătirile pentru redeschiderea unităților de învățământ sunt pe ultima sută de metri.
Dominic Fritz susține că în mai multe școli și grădinițe din Timișoara au fost realizate lucrări de reparații în timpul vacanței de vară, fiind alocate sume importante de bani.
„Am tras tare peste vară, în timpul vacanței, pentru a putea interveni în cât mai multe școli și grădinițe. Săptămâna asta am încheiat mai multe șantiere și școlile sunt pregătite să-i primească pe cei mici în clase, de luni. În primele opt luni ale anului am investit sume record în infrastructura de educație: 30 milioane de lei. Până la finalul anului, dorim să creștem această sumă la 50 de milioane de lei”, a declarat primarul Timișoarei.
Mai precis, Dominic Fritz anunță că sunt în curs de finalizare 90 de intervenții la școli și grădinițe din Timișoara. Aceste intervenții au constat în repararea curților și aleilor, hidroizolarea acoperișurilor, renovări de clase și băi, precum și refacerea instalațiilor electrice, pentru apă și căldură.