Edilul-șef al Reșiței îi prezintă astăzi, la Timișoara, ministrului Darius Vâlcov două aspecte legate de finanțarea municipiului Reșița, care anul acesta a primit prea puțini bani din bugetul de stat.
Raportat la anii trecuți, în municipiul reședință de județ au ajuns în 2015 doar 600.000 de lei. Fondurile sunt prea puține, potrivit primarului Stepanescu, mai ales în contextul în care Reșița are o serie de proiecte în derulare pe care trebuie să le finanțeze sau cofinanțeze.
,,Sper să țină cont de prioritățile Reșiței și, bineînțeles, de finanțarea unor proiecte și m-aș bucura să știe că Reșița are nevoie de implicare, de oameni responsabili și la nivel guvernamental. Am încredere că discuțiile de astăzi se vor finaliza în favoarea noastră, am încredere că se va întâmpla acest lucru (…) Este vorba despre sumele din impozitul pe venit. Au trecut deja 2 luni, dar Reșița și alte administrații locale au fost văduvite aceste sume, dar este prematur să mă exprim acum și, de asemenea, la Reșița ar putea ajunge o serie de bani din sumele defalcate”, a precizat primarul Mihai Stepanescu.
Edilul-șef a spus că se referă la o serie de proiecte de infrastructură, mediu, dar și din alte domenii de activitate care au nevoie de o finanțare adecvată.