Fotbalul din Valea Domanului trăieşte din nou momente penibile şi Reşiţa este foarte aproape să consemneze desfiinţarea unei alte echipe după numai doi ani petrecuţi pe scena a doua a ţării. Mingea e la primarul Mihai Stepanescu, care nu mai vrea sub nicio formă să facă echipă cu patronul Cătălin Rufă!
Daniel Opriţa şi băieţii lui se simt abandonaţi după ce niciun oficial al rosso-nerilor nu a mai călcat de multă vreme prin curtea Stadionului Mircea Chivu, iar conturile li se alimentează cu mărunţiş, din când în când. Situaţia este de-a dreptul dramatică, jenantă de multe ori, iar motivele pentru care s-a ajuns aici sunt tot mai controversate. Managerul Cătălin Rufă a tot fost arătat cu degetul până acum, fiind considerat aproape de toată lumea drept singurul vinovat pentru haosul de la Metalul. Omul care a readus Reşiţa pe harta Ligii a II-a a fotbalului românesc a ieşit pe contraatac şi le-a sugerat fotbaliştilor să discute cu celălalt acţionar, Consiliul Local Reşiţa, care s-a obligat să aloce clubului un miliard de lei vechi lunar, dar care de ceva vreme a oprit finanţarea. „Aşteptăm să se termine campionatul. Am vorbit cu băieţii, am înţeles că există voinţă să finalizăm într-un mod onorabil pentru toată lumea. Ei trebuie să-şi ia salariile pentru că nu sunt vinovaţi cu nimic. Nu e în regulă să nu dai salariul unui om. Le-am explicat băieţilor că din punct de vedere al Consiliului Local nu s-a schimbat nimic. Deocamdată există un draft de audit, iar pe baza lui primarul a suspendat plăţile către club. Ordonatorul de credite, în cazul în care are ceva scris, că sunt nereguli, are obligaţia să suspende plăţile, dar eu nu am văzut aşa ceva. Nu ne putem face de râs ca oraş să nu ne prezentăm la meciuri. Trebuie rezolvată problema într-un fel. Eu le-am spus băieţilor că-şi vor lua salariile la un moment dat”, a explicat viceprimarul Ioan Crina.
Primarul a oprit finanţarea!
Cu alte cuvinte, primarul Mihai Stepanescu nu a mai semnat niciun ordin de plată către Metalul, având indicii, bănuieli, poate chiar date concrete că Rufă a călcat strâmb. Chiar aşa să fie, oprirea finanţării în timpul campionatului nu face altceva decât să compromită imaginea clubului şi, totodată, a oraşului. Mai înseamnă în acelaşi timp şi o bătaie de joc la adresa celor care au alergat cu emblema oraşului pe piept şi s-au bătut pentru locurile fruntaşe. Socotelile între acţionari s-ar fi putut regla foarte bine la finele campionatului, mai ales dacă se ajunge în instanţă, aşa cum ameninţă administraţia publică locală. „Măsurile trebuie luate legal şi oficial. Asta am spus şi eu public şi o spun de fiecare dată, de ce trebuie acum, de ce nu finalizăm frumos şi îi spunem domnului Rufă la urmă dacă nu mai vrem să continuăm cu el? Eu susţin public asta, echipa este a oraşului, nu scrie Rufă pe ea, nu scrie Crina sau Stepanescu, scrie Metalul Reşiţa! Primarul este ordonatorul principal de credite. Pe baza faptului că are o sesizare potrivit căreia s-au făcut anumite plăţi de la FC Şcolar pentru juniorii care au evoluat în competiţii la Metalul, se consideră că noi ne-am achitat de fapt de sarcini. Noi considerăm aceste cheltuieli ca fiind aportul la Metalul. Dar, repet, primarul acţionează în calitate de ordonator de credite, nu pentru că ar avea vreun mandat din partea Consiliul Local”, a mai afirmat vicele Crina pentru expressdebanat.ro.
Nicio neregulă dovedită!
Decizia primarului pare a fi una foarte controversată şi contestată de tot mai multă lume, chiar şi de cei care iniţial l-au condamnat pe Cătălin Rufă. „Nu e nimic ilegal acolo. Eu nu am văzut până acum niciun document care să arate vreo ilegalitate. Am studiat şi eu documentele. Din punctul meu de vedere nu e nicio ilegalitate acolo”, a mai spus Crina. Acelaşi punct de vedere şi l-au exprimat deja şi alţi consilieri locali. Cătălin Rufă a schimbat tactica, nu mai joacă la aşteptare, aşa cum a făcut-o poate prea mult timp, ci a ieşit la atac. „Ştiu că au fost băieţii şi că au vorbit cu domnul Crina. Dumnealui vrea să ne ajute, să continuăm. Le-a explicat că banii şi-i vor lua, numai că dumnealui nu poate decât să propună deblocarea finanţării, ordonatorul de credite fiind primarul. Am primit o hârtie de la domnul primar prin care mă invită să renegociem contractul. Eu am trimis Consiliului Local o hârtie cu ce bani mai sunt de dat. După calculele mele, mai sunt, până la 30 iunie, 4,5 miliarde. Aceşti bani ar acoperi toate datoriile. Mai avem două etape, terminăm sigur campionatul, dar e păcat că s-au pus aceste piedici. Ideea e dacă mai continuăm şi, dacă da, sub ce formă. Din punctul meu de vedere continuăm, dar văd că unii sabotează performanţa. Atât timp cât Consiliul Local îşi respectă obligaţiile, pentru mine e în regulă. Renegocierea o iau în calcul numai dacă vor să dea mai mulţi bani. Dacă vor să dea mai puţini, nu mă interesează. Dacă nu mai pot susţine echipa, voi vedea atunci ce e de făcut. E clar că domnul Crina e un tip cerebral care îşi doreşte performanţă la Reşiţa”, a comentat situaţia clubului patronul Rufă.
A sabotat performanţa!
Acesta l-a faultat dur pe primarul Stepanescu, făcându-i mari în acelaşi timp pe Opriţa, Zimmermann şi ceilalţi. „Mă bucur că jucătorii au stat de vorbă cu domnul Crina şi cu mai mulţi consilieri locali şi că au înţeles în sfârşit cine a sabotat clubul. Acum au înţeles de ce nu au banii în cont, de ce nu sunt plătiţi furnizorii. Nu de mine îşi bate joc că nu dă banii, ci de băieţii care au jucat cu Reşiţa pe piept. Eu nu m-am asociat cu Stepanescu, ci cu Consiliul Local. La condiţiile care au fost aici şi la modul în care s-a sabotat performanţa, Metalul e adevărata campioană a seriei. Daniel Opriţa, din punctul meu de vedere, e cel mai bun antrenor din Liga a II-a după ce am văzut cum a reuşit să-i ţină pe băieţi lângă el”, a afirmat Rufă.
Ţeapă cu depunctarea!
Dinspre administraţia locală au venit tot felul de directive în ultimele luni prin care s-au pus piedici, în loc să se caute soluţii într-o perioadă mai delicată, ce-i drept, din cauza neînţelegerilor de la nivelul acţionariatului. În încercarea de a-l desfiinţa pe Rufă s-au făcut şi destule prostii ori s-au inventat poveşti. Ultima, cea legată de depunctarea clubului în cazul în care s-ar fi reuşit promovarea în Liga I. „Noi am depus o serie de acte pentru dosarul de licenţiere înainte să se ajungă la o diferenţă foarte mare de puncte faţă de Timişoara. Când am văzut că nu mai avem nicio şansă, nu am mai completat dosarul, pentru că nu mai avea niciun sens. Multe din punctele sau subpunctele alea nu sunt reale, în sensul că noi suntem acoperiţi, dar nu am justificat cu acte. Nu avea rost să facem apoi apel şi să mai cheltuim bani. Singura problemă reală e un litigiu pe care îl avem cu Liuba. Am fi luat o amendă, atât”, a explicat Rufă după ce „susţinătorii” echipei s-au grăbit să împânzească Internetul cu dovada că Rufă e marea problemă din Valea Domanului.
De la Cabinetul Primarului Stepanescu lucrurile se văd cu totul altfel. „Administraţia locală şi-a respectat întru totul obligaţiile asumate prin contractul cu domnul Rufă privind echipa de fotbal Metalul Reşiţa. Concluzii şi alte detalii vom putea oferi după încheierea sezonului competiţional. Echipa a fost susţinută în permanenţă de administraţia locală şi alte comentarii faţă de ce declară unii şi alţii nu putem face”, ne-a precizat Roxana Topală, purtătorul de cuvânt al primăriei.
Aeroportul Internațional Timișoara marchează o premieră. Luni, a avut loc primul zbor Timișoara – Dubai. Cursele au loc până în primăvară. Primul avion cu destinația Dubai a decolat de...
Zona de munte a județului Caraș-Severin, sub cod portocaliu și galben
Drum județean, modernizat cu bani europeni, în Caraș-Severin
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2024 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281
adevarul este undeva la mijloc cu siguranta si fiecare are partea lui de vina atat rufa cat si stepanescu……este pacat de aceasta echipa..dar vin si alegerile locale
Cel mai haios lucru este faptul ca Roxana Topala raspunde din partea administratiei locale!?L-o fii intrebat pe bossul cum si ce sa scrie?
O simpla solutie de salvare: Acum se fac bani serioşi in liga a 2-a, campionat fără nicio miză!
Jucătorii pariază pe scor exact iar arbitrii pe numărul de cartonaşe acordate!…
RUFA TU NU INTELEGI CA RESITA E UN ORAS MORT SI STEPANESCU NU MAI ARE BANI NICI DE HARTIE IGENICA PENTRU TOALETELE DIN INCINTA PRIMARIEI. POATE CRINA SA MAI DREAGA BUSUIOCUL FIIND SI OM DE AFACERI CARE ARE IDEIE CUM SE DERULEAZA LUCRURILE IN AFACERI.NOI DE MAI MULT TIMP ITI TOT SPUNEAM CA NU ERAM SI NU SUNTEM PREGATITI PENTRU O EVENTUALA PROMOVARE.NU AVEM IMFRASTRUCTURA , NU AVEM BANI , NU AVEM NIMIC CARE SA PERMITA ACCESUL RESITEI IN LIGA 1.LOTUL DE JUCATORI ESTE EXCELENT CU UN ANTRENOR DEOSEBIT DE INIMOS DAR SI SERIOS IN ACELASI TIMP. OPRITA CA JUCATOR NU SI-A ABANDONAT ECHIPELE LA GREU SI COMPORTAMENTUL LUI ESTE UNUL LAUDABIL FATA DE CUM S-A ZBATUT SA DUCA ACEST PLAY OFF APROAPE DE CAPAT. CINSTE LUI! PENTRU CONDUITA EXEMPLARA PE CARE A AVUTO SI O ARE FATA DE ECHIPA PE CARE O ANTRENEAZA.TOCMAI FAPTUL CA ESTE UN ANTRENOR INIMOS SI CU UN CARACTER EXEMPLAR A FACUT CA ACEASTA ECHIPA SA NU SE PIARDA CA CELELALTE.
Daca cineva chiar vrea sa afle adevarul si mai ales, ce vrea de fapt si ce face ace domn Rufa, sa faca bine si sa caute pe internet cam ce a facut Rufa la Valcea si pe unde a mai umblat. Rufa nu a contribuit cu mai nimic la intretinerea echipei si clubului din Resita. Doar a pus mana pe bani si a luat cat a putut. Resitenii aplica legea si intra in legalitate. Ia ganditi-va putin de ce Consiliul Judetean nu a vrut sa se amestece cu Rufa. Cat priveste baietii, toata cinstea, de la vanzatorii de bilete si pana la domnul antrenor. Nu-l imprfoscati cu noroi pe Stepanescu fiindca o faceti degeaba. Repet, cautati pe net ce a facut Rufa la Valcea si o sa vedeti ca a incercat sa repete povestea si la Resita. Dar…………. se rupse roata si nu mai tinu ca o dadu in bara cu banateanul.
stepanescu a stiut exact cine e rufa..ca doar i-a fost recomandat de finul lui.pelici..verificat daca nu credeti!!! aici e vorba de niste lucruri pe care nici nu le visati!!! D(a)NA o sa afle tot…
nu stim exact ce a facut rufa pe unde a fost dar sigur stim ca acest primar nu a facut absolut nimic pentru Resita. s-a vazut si se vede cat a facut acest gospodar al orasului,,cu ghilimelele de rigoare,, pentru noi Resitenii.despre rufa, la valcea, personal ma indoiesc sa fi facut ceva gresit tinand cont ca schimbul de echipe s-a facut ,nu cu niste neaveniti inculti si fara pregatire juridica. asa cum a scris presa se vehicula stirea ca cel ce a facut schimb de locuri cu rufa ar fi senator Roman si ca are firma mare si cunoscuta sub denumirea de Damila. tot din presa am aflat ca cel ce a facut schimbul de echipe ar fi detinator de actiuni la cs metalul Resita.personal inclin sa cred ca sunt speculatii care nu sunt fundamentate sub nicio forma. antrenorilor si jucatorilor le atribui un set de bile albe pentru efortul depus in conditiile prcare pe care le au.problema care se pune acum este: cine salveaza aceasta echipa pentru a ramane aici la Resita???????????
vad ca din nou unii scriu prostii, VA REPET RUFA NU ARE IN CONTRACT OBLIGATIA SA DEA BANI, VOI NU INTELEGETI!!!!!!!!!!!!!!!!!
PRIMARUL S-A OBLIGAT SA DEA UN MILIARD PE LUNA (BANII FFF PUTINI PT PROMOVARE) , SI DE 3 LUNI NU A DAT NIMIC….
DE CE NU RESPECTA CONTRACTUL SI SE FACE DE RAS IN TOATA TARA!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
PAI CE A INCEPUT ACEST PRIMAR IN RESITA PANA ACUM SI A SI DUS LA BUN SFARSIT? NIMIC , NIMIC DE REMARCAT LA MODUL SERIOS.DESFUNDA IN PREAJMA ALEGERILOR NISTE CONDUCTE BUNE SI LASA GROPILE SA VADA TOATA GLOATA CA EL SE PREOCUPA DE BUNUL MERS AL TREBURILOR IN ORAS.CUNOASTEM TACTICA LOR SI TOCMAI DE ASTA SA-I TAXAM ASA CUM NE TAXEAZA SI EI PE NOI CU INDIFERENTA DUSA PANA LA NESIMTIRE. SE TREZESC INAINTE DE ALEGERI CAT DE HARNICI SUNT EI SI CATA GRIJA AU . O PARODIE DE PIESA CARE SE REPETA LA NESFARSIT CU ACEIASI ACTORI DE PROASTA CALITATE.
Oare nu s-au inteles din cauza celor ,,10%” ceruti de Stepanescu? :)))..aaa,stai ca PSD-isti cer 20%
haha rufa vrei mai multi bani ? inca nu ai terminat vila de la snagov ? stanciule mai faci mult sluj in fata lu rufa ? dani stanciu se ocupa de afisele clubului , de site , etc ,deci colaborarea dani stanciu – rufa e una foarte stransa, o colaborare parese legata de interese financiare. cum de nu sa gasit o alta persoana sa faca afisele ci chiar dani stanciu semnatarul acestor articole de rahat?
Dani mai lasa aburelile
poate il infiaza Rufa pe Stanciu
Rufa e un tapinar si pana acum nu a adus niciun ban la echipa. Asta nu a fost in stare sa plateasca salariile jucatorilor. Daca nu platea pana acum primaria , echipa nu ajungea pana aici. Rusine sa iti fie Rufa pentru toate minciunile pe care ziaristii tai platiti le scriu in presa.
dorin este CACATUL de slujitor al lui mihai stepanescu cel care se declara atot puternic politic si atot puternic ciorditor aici in RESITA.e vai de capul lui ce-l asteapta in saptamanile urmatoare pe M. STEPANESCU DIN PARTEA DIRECTIEI NATIONALE ANTICORUPTIE PE LINIA DE SILVICULTURA SI ADMINISTRARE A PADURILOR NATIONALE. vom arata cum si-a cumparat acest mare individ profitor loxul de a deveni candidat la primaria RESITEI, vanzand sute de mii de metri cubi de padure pentru a reusi sa-si asigure functia actuala.este real si vor fi detalii in acest sens cat de curand.
rufa a lasat sume considerabile datorie la Valcea. daca administratia noastra locala nu se tresea la timp probabil ca ne astepta aceiasi soarta. datoria clubului nostru se pare ca este peste 4 miliarde deja si continua sa urce. rufa in calitate de actionar majoritar si administrator al clubului se ascunde de luni de zile, zilnic furnizorii il cauta pentru achitarea datoriilor.rufa trebuie sa paraseasca Resita si asta cat mai repede.
Dorin ai mare dreptate. Echipa are restante financiare de luni de zile ,echipa nu mai beneficiaza de o alimentatie corespunzatoare si rufa ne vorbeste printr-un interpus ce corect este el. Autorul acestui articol spune ca decizia primarului este contestata de tot mai multa lume. Decizia primarului este contesatata doar de Rufa si autorul acestui articol ,motivele lor fiind nu cele de dragul clubului, de dragul echipei , de imaginea clubului, ci din cu totul alte motive, motive bazate pe colaborare de afaceri. Aceste articole pro rufa facute de Dani Stanciu au efectul contrar scontat de catre ei. Pacat ca nu si sesizeaza asta.