[UPDATE] Primarul şi viceprimarul din Domaşnea, trimişi în judecată de DNA!

Petru Lorinţ din Domaşnea, primarul care dă cu pumnul, adună dosar după dosar, unul mai penal decât altul! Dacă anul trecut a fost trimis în judecată pentru bătaia administrată unui cetăţean în benzinăria de pe DE 70, anul acesta DNA îl trimite în judecată pentru fraudarea fondurilor APIA!

Alături de primar, procurorii anticorupţie l-au trimis în judecată şi pe viceprimarul Petru Benghia, pentru aceleaşi fapte, dar şi pe consilierii locali Cornelia Cloşan, Ioan Românu şi Zărie Benghia. „Procurorii anticorupţie spun că se fac vinovați de accesarea de către Consiliul Local Domaşnea şi gestionarea nelegală de subvenţii APIA pentru suprafeţe de păşuni alpine pentru campania anului 2013, în condițiile în care acestea se cuveneau crescătorilor de animale din comuna Domaşnea”, ne-au transmis reprezentanţii Asociaţiei crescătorilor de animale Domaşnea.

UPDATE, ora 19.00

Avocatul Cosmin Bolosin, apărătorul ales al primarului Petru Lorinț, a precizat că, pentru moment cel puțin, acesta trebuie să fie privit cu o oarecare rezervă. „Referitor la trimiterea în judecată a domnului primar, vă pot spune că aceasta este doar o fază a procesului penal, iar dumnealui cu siguranță beneficiază de prezumția de nevinovăție, de care se bucură până în momentul luării unei decizii definitive. Deocamdată, el se consideră nevinovat”, a afirmat Bolosin pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/