Timișoara a „încasat” prima porție serioasă de zăpadă din această iarnă, iar ca de obicei în ultimii ani, luni, școlile urmează să fie închise. Nicolae Robu spune că deși se acționează intens, zăpadă este foarte multă. Liberalul a fost de acord cu decizia închiderii școlilor și a aruncat din nou săgeți spre cei care nu îl lasă să taie toți copacii șubrezi din oraș. De asemenea, Robu s-a lăudat că orașul e mai bine deszăpezit decât comunele periurbane.
Primarul a explicat că arterele principale au fost deszăpezite, dar pe străzile secunde, utilajele mari nu pot intra. „Se acționează cu toate forțele pe care le avem. Avem 19 buldoexcavatoare, 7 miniîncărcătoare, 4 autospeciale, 18 autobasculante, 8 răspânditoare de material antiderapant, 9 utilaje cu lamă, 2 tramvaie cu lamă. Sunt 250 de oameni pe teren. La ora actuală probabil că li s-au alăturat și 30 de deținuți de la penitenciar. S-au împrăștiat până în prezent 201 tone de material antiderapant. Este o situație de excepție. Eu nu am văzut niciodată în Timișoara atâta zăpadă. Și am mai vorbit și cu alții care sunt de multă vreme în Timișoara. Nimeni nu își amintește să ningă așa de mult într-o perioadă compactă, în continuitate. Desigur că posibilitățile de intervenție își au limitele lor. Dar pe străzile de trafic principal se circulă normal în Timișoara”, a spus primarul.
Școlile sunt închise luni
După consultarea cu inspectorul general Aura Danielescu, s-a luat decizia ca școlile să fie închise luni. „Am recomandat închiderea școlilor. Noi ne consultăm pe grupul de Whats up, unde mi-am spus punctul de vedere, alături de doamna inspector general, pentru că dânsa a ridicat problema, propunând că ar fi bine să închidem școlile. E bine ca mâine cel puțin să fie închise școlile și vom decide mâine pentru poimâine, în funcție de evoluții. Trebuie să punem mai presups de orice siguranța copiilor. Vedeți câtă zăpadă este pe acoperișuri. Este un strat de zăpadă de 40 de cm sau chiar mai gros. La un moment ar putea să se producă desprinderi de zăpadă”, a precizat primarul.
Mulți copaci au cedat sub greutatea zăpezii
În oraș, mulți pomi au avut crengile rupte din cauza zăpezii. Primarul spune că e încă o dovadă că opțiunea sa pentru tăierea copacilor bolnavi e o idee bună. „Anumiți copaci au cedat pe anumite compartimente ale lor sub povara zăpezii. Acum se vede cât de delicată este grija aceasta pentru copaci. Noi am cerut, și sunt dovezi la direcția de mediu, intervenție la mai mulți copaci care ar fi șubrezi. Nu ni se aprobă, și cred că ar trebui o dată și o dată să răspundă cei ce se dau apărători ai copacilor, dar nu înțeleg corect cum trebuie să fii apărător al copacilor! Și eu iubesc copacii, iubesc natura. Cred că se vede câți copaci au fost plantați în Timișoara de când sunt eu primar. E vorba de diferențe de enșpe ori, nici nu se poate face comparație! Dar trebuie să înțelegem că acolo und sunt șubrezi, copacii trebuie tăiați”, consideră Robu.
Fără contract cu firmă de deszăpezire, dar mai tare ca primarii de la sate
În stilul său caracteristic, edilul s-a lăudat că Timișaora e mult mai bine deszăpezită decât satele din jur. „Mi-ar fi plăcut să fie principalele căi de trafic măcar aproape de cum sunt cele din Timișoara. Și acesta este un motiv pentru care am decis să nu deschidem școlile. Pentru că ar fi foarte greu pentru mulțimea de copii din jurul Timișoarei, care vin aici la școală, să ajungă”, a spus Nicolae Robu. Unele comune importante de lângă oraș, precum Dumbrăvița sau Giroc, au, coincidență sau nu, primari PSD.
Capitala Banatului nu are însă un contract cu o firmă de deszăpezire, iar de acest lucru se ocupă Societatea de Drumuri Municipale. Robu spune că nu poate face nimic, deoarece nu vine nimeni la licitație. „La cum este legislația în România, se pare că în condiții de corectitudine, munca de deszăpezire nu este profitabilă”, a precizat liberalul. Robu a explicat că firmele nu fac investiții în utilaje deoarece ninge puternic rar și nu și-ar recupera banii.