Municipalitatea speră să obțină finanțare pentru această investiție din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Dacă va și reuși acest lucru, la Reșița va fi ridicat unul dintre cele 10 campusuri profesionale care urmează să se construiască în România în următorii ani.
În ședința ordinară a Consiliului Local Reșița din 22 noiembrie, aleșii și-au dat acordul pentru constituirea unui consorțiu integrat pentru învățământul dual, pe care municipalitatea dorește să-l facă în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în vederea înființării unui campus școlar.
„Există buget pe fonduri europene, tot pe PNRR, pentru realizarea a 10 campusuri la nivel național. Avem speranțe că putem face un astfel de campus de școală duală preuniversitară și universitară la Reșița. Avem un istoric cu școala duală, avem peste 500 de elevi în școala profesională duală, și ceea ce presupune campusul, inclusiv universitar, înseamnă că putem trimite la specializare sau în practică la companii chiar și ingineri, economiști etc. Acum suntem în faza în care în acest consorțiu vrem să introducem și companii private. Compania EMZ și-a manifestat dorința de a intra în această ecuație, la fel și cei de la Autoliv, și alții. Inclusiv fundații și asociații pot intra în acest consorțiu!”, a declarat la finalul ședinței de marți, primarul Ioan Popa.
Pentru construirea campusului a fost identificată și o locație: zona Mociur, în apropierea viitorului mall: „E vorba de două hectare de teren pe care se vor face investiții în infrastructură de până la 17 milioane de euro și dotări care să ducă sumele până la 21-22 de milioane de euro. Localizarea acestui parc este în zona Mociur, în imediata vecinătate a fostei fabrici de var, undeva între mallul care se va construi și Parcul Industrial. O zonă foarte bună. Avem și un pod rutier care se va realiza acolo, poduri pietonale și cred că investiția va aduce un plus zonei respective. Sperăm să reușim să fim acceptați de către Autoritatea de Management pentru realizarea acestui campus.”, a conchis primarul Reșiței.
Cele două școli cu învățământ profesional dual din Reșița sunt Colegiul Economic al Banatului Montan și Colegiul Tehnic, unde elevii se pregătesc pentru calificări precum: comerciant-vânzător, bucătar, ospătar, instalator de instalații tehnico-sanitare și de gaze, operator la mașini cu comandă numerică, lăcătuș mecanic prestări servicii, confecționer produse textile, sudor și electrician constructor.
Sistemul de învățământ profesional dual la Reșița, bazat pe un parteneriat între administrația locală – școală – agenți economici, a intra în al șaselea an de implementare.