Deși concursul pentru postul de director de școli a avut loc în 2016, primarul Ioan Popa spune că nici până acum nu au fost semnate contracte de management pentru directori.
Între timp, Inspectoratul Școlar Județean organizează deja a doua tură de examen pentru directorii de școli în perioada iunie-august 2017. Asta deși nici măcar directorii care au promovat concursul din 2016 nu au astfel de contracte de management. Cu completarea că, până acum, Primăria Reșița este prima și singura care, până la această oră, cere astfel de contracte de management directorilor de unități de învățământ.
„Țin prin aceasta să-i responsabilizez, să-și urmărească cheltuielile cu mult mai mare atenție și cred că vor reuși să-și plătească toate costurile, dacă se vor și încărca cu elevi”, a spus primarul Ioan Popa.
La rândul său, consilierul local Lucia Peia, care a fost și director în trecut al Școlii „Mihail Peia”, a spus că, înainte ca internatele, cantinele și alte clădiri să fi fost luate la Primărie, școlile puteau obține anual venituri de 10.000 de euro, bani cu care se puteau stimula elevii și profesorii de elită. „De când s-au luat la Primărie, directorii de școli nu au mai fost motivați să se zbată pentru a închiria sau exploata suplimentar aceste imobile”, a spus Peia.