Primarul Popa și paradoxul vremurilor pe care le trăim: „Avem bani pentru achiziții, problema mare e că nu găsim echipamente de protecție”

Epidemia de COVID-19 are darul de a armoniza eforturile decidenților din administrație, indiferent de culoarea lor politică. Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, și primarul Reșiței, Ioan Popa, au înțeles că este momentul pentru a depăși inerentele animozități de natură ideologică pentru a găsi împreună soluții în privința achiziționării de materiale de protecție și aparatură de testare atât de necesare celui mai mare spital din județ.

Cei doi au mers împreună vineri la Spitalul Județean, în dorința de a lua personal pulsul situației de la această unitate spitalicească.

„Ne-am întâlnit cu medicii de la ATI, UPU și Chirurgie, cu managerul Spitalului Județean, Alina Stancovici, și directorul medical, Violeta Moroșoi. Le-am cerut să pună pe hârtie strategia pe care au gândit-o și am stabilit de ce au nevoie: combinezoane, echipamente, aparat de testare performant. Încercăm să-i ajutăm cât putem, ca împreună să facem față acestui moment”, ne-a mărturisit primarul Reșiței.

Popa spune că nu se pune problema banilor și nu este nevoie de o nouă rectificare bugetară pentru achiziționarea echipamentului de protecție.

„Noi am avut de curând o astfel de rectificare, avem bani pentru achiziții, problema mare e că nu găsim echipamente, nu găsim acest aparat de testare care nu costă o avere (n.r. 45.000 de euro), dar nu le găsim pe piață. Aici este necazul. El este un aparat cu precizie de sută la sută și i-ar ajuta enorm pe medicii aflați în prima linie a luptei cu coronavirusul ăsta”, a precizat edilul-șef.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/