Primarul Petre Panescu şi comuna Ocna de Fier, în prim-planul Parlamentului, la Centenar!

Comuna Ocna de Fier din județul Caraș-Severin a fost lăudată de către senatorul liberal Marcel Vela în ultima ședință a Senatului României. Comuna este binecuvântată atât prin zestrea naturală, cât și prin echipa care o administrează, în frunte cu primarul Petre Panescu, a menționat Vela.

Senatorul a făcut o scurtă prezentare a comunei Ocna de Fier, în care a amintit de frumusețile naturale ale comunei. Apoi Vela s-a oprit la primarul comunei, Petru Panescu, despre care a spus că a dezvoltat un plan de măsuri pentru dezvoltarea economică a localității.

„A realizat lucrări de întreținere, reparații și asfaltări a drumurilor comunale, printre care asfaltarea drumului comunal Moravița, reabilitarea drumului comunal Lac Dănilă, reabilitarea sistemului termic la școala gimnazială, amenajarea zonei centrale a comunei, amenajarea unei noi piețe, dotarea cu pubele pentru colectarea selectivă a gunoiului menajer, reabilitarea și modernizarea clădirii Primăriei, întreținerea iluminatului public”, a menționat în plenul Parlamentului Marcel Vela.

Senatorul a vorbit și de patrimoniul comunei Ocna de Fier, unde au fost demarate lucrări de intabulare a terenurilor, deja 200 ha de pășune fiind intabulate. De asemenea, Planul Urbanistic General a fost realizat în proporție de 80%, spune Marcel Vela.

Senatorul a vorbit și despre investitorii din zona Ocna de Fier, oferindu-se două contracte de concesiune, unul pentru resursele minerale (calcarul din zonă) și concesiune izvoare pentru apa plată Aur`a, cea mai apreciată apă plată în stațiunile de lux din Europa și cele mai luxoase hoteluri din Dubai, Emiratele Arabe Unite și China.

Secretarul Senatului, Marcel Vela, a lăudat Ocna de Fier și promovarea pentru dezvoltarea turistică și promovarea activităților de agroturism.

De la senatorul Vela am aflat că primarul liberal Petre Panescu împreună cu viceprimarul liberal Constantin Tarbuzan mai au proiecte pentru comună. Unul prin Asociația GAL Caraș-Severin Timiș, pentru amenajarea unui pavilion la Lacul Dănila, altul amenajarea unui teren de sport artificial și amenajarea de locuri de joacă pentru copii și, poate cel mai important, un proiect de introducere a gazului metan în comună, modernizarea rețelei de apă și asfaltarea a 7 km de drum din DJ 586 către comuna Dognecea.

„Proiectele realizate de Primăria comunei Ocna de Fier, prin determinare, seriozitate și pricepere, m-au convins să afirm cu tărie în plenul Senatului României că această localitate este binecuvântată și prin echipa de gospodari care o administrează, nu numai datorită zestrei naturale. Pentru că astăzi este ultima ședință în plen înaintea Zilei Naționale, a Centenarului Marii Uniri, urez de la microfonul Senatului, tuturor românilor, La mulți ani fericiți, oriunde s-ar afla!”, a concluzionat Marcel Vela.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/