Primarul Oraviţei spune lucrurilor pe nume. Cu ce l-au convins liberalii să renunţe la PSD?

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Reales primar al orașului de pe Valea Carașului, pentru a treia oară consecutiv, din partea echipei social-democrate, Dumitru Ursu a luat o decizie radicală la numai câteva zile de la câștigarea mandatului: intenția de a trece în echipa lui Marcel Vela. Deși vestea a venit ca un șoc pentru unii, edilul dă de înțeles că există motive întemeiate pentru a-și lua „adio” de la Partidul Social Democrat.

Criticat de adversarii politici, care suspectează că trecerea în sânul familiei liberale s-ar datora unor interese personale și/sau pentru ascunderea unor ilegalități, ținând cont de faptul că PNL-ul se află la conducere, șeful administrației publice locale orăvițene a hotărât să pună punct tăcerii, într-o postare pe pagina sa de socializare, acesta scoțând în evidență adevăratele motive pentru care a hotărât să crediteze echipa condusă de Marcel Vela la nivelul județului Caraș-Severin în detrimentul celei reprezentate de Silviu Hurduzeu:

„Proiectul domnului președinte Romeo Dunca care vizează legătura cu Autostrada A1 a Drumului Expres Topolovăț-Buziaș-Bocșa-Oravița-Moldova-Nouă înseamnă, pentru județul nostru, un pas mare pentru dezvoltarea turistică și industrială. Acesta este unul din motivele pentru care am ales să susțin echipa domnului ministru Marcel Vela, omul care sunt convins că va avea un aport deosebit pentru ducerea la bun sfârșit a tuturor proiectelor pentru Caraș-Severin”.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Cum, prin această decizie, edilul-șef al Oraviței a fost catalogat drept „traseist politic”, mișcarea sa nu este văzută ca atare de către colegul său primar din orașul de la malul Dunării, Adrian Torma, cel care consideră că toate eforturile făcute și toate hotărârile luate au un singur scop: binele cetățenilor unui UAT, social-democratul din Moldova Nouă cunoscând foarte bine situația cu care se confruntă un primar în lipsa sprijinului guvernamental.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/